Eroii din Balcani, învinşi sau învingători? (partea 1 din 3)

Mă gândesc de ceva vreme la o chestiune balcanică: cum se face că, pe-aci pe la noi, neamurile sărbătoresc martirii drept eroii noştri, de la traci încoace. Şi haide să analizăm diferenţa dintre martiri şi eroi.

Martirul este un luptător moral, ideatic. El suferă pentru un ţel, pentru convingerile şi credinţele sale, de care nu se leapădă. Unii martiri au luptat fizic, au participat la războaie, alţii nu.

Eroul este un om care iese în evidenţă prin curaj, vitejie, tărie de caracter. Acesta poate fi ori un brav luptător, ori un salvator (pompier, poliţist, medic) ori, pur şi simplu o persoană oarecare, un anonim care curajos îşi riscă viaţa, într-o împrejurare.

Sesizaţi diferenţa? Eroul, spre deosebire de martir, nu moare neapărat. Sau, ca să fiu riguros, nu moare în acel eveniment care îl consacră.

Creştinismul, întemeiat pe cultul martirilor

Jertfa face parte din esenţa creştinismului. Spălarea păcatelor prin jertfă, întoarcerea obrazului, mucenicia, toate acestea sunt atribute de preţ. Sfinţii ortodoxiei au pătimit pentru credinţa lor în Hristos, au fost chinuiţi şi omorâţi.

Din primele secole, de când aceştia erau asupriţi de către Roma, până recent, când s-au săvârşit în închisorile comuniste, martirii au ocupat un loc special în conştiinţa ţărilor ortodoxe.

Paranteză: Întâmplător, România poartă, prin imnul de stat, ambele peceţi: ale torţionarului ucigaş de creştini (păgânul împărat Traian a persecutat creştini, la rândul lui***) şi ale creştinului martir („Preoți, cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină”).

Istoria, scrisă de învingători

Puţini cunosc aspectele anti-creştine ale domniei lui Traian. Este unul din conducătorii cărora li s-a păstrat o reputaţie neştirbită, secole de-a rândul. El este al doilea dintre cei „cinci buni împăraţi” şi este respectat şi numit „păgân virtuos” inclusiv de către Toma de Aquino.

Dar…

Traian a considerat victoria sa asupra dacilor drept un moment important, dăruind populaţiei din Roma 123 de zile de serbări, în cadrul cărora au fost sacrificate mii de animale sălbatice şi au avut loc numeroase lupte de gladiatori. În timpul acestor serbări a fost martirizat Sfântul Ignatie al Antiohiei, judecat şi găsit vinovat de a fi creştin, după mărturia lui Eusebiu din Cezareea – Pr.lect.univ.dr. Marius Ţepelea

Ei (creştinii – n.a.) nu trebuie căutaţi din oficiu. Dacă sunt denunţaţi şi dovediţi a fi vinovaţi, ei trebuie pedepsiţi, cu rezerva că oricine neagă că este creştin şi dovedeşte într-adevăr acest lucru, adică cinstind pe zeii noştri, chiar dacă a fost suspectat în trecut, poate să obţină iertarea – Împăratul Traian, către Pliniu cel Tânăr, guvernator al Britaniei.

Câţi creştini au pierit din ordinul lui Traian, nu se ştie. De asemenea, nici numărul celor chinuiţi în timpul sărbătorilor care ofereau Romei circul şi pâinea. Un rol la memoria scurtă a acelor vremuri poate avea un mic atribut al împăratului: acela de învingător. Nu numai că a învins, dar şi-a permis să nu moară în luptă, ci bolnav, după aproape 20 de ani de domnie.

Ce renume i-a rămas lui Decebal, învinsul lui Traian? E neclar. Ce ne vine prima dată în minte? Exact acest lucru: a fost învins şi s-a sinucis.

Domnia lungă şi tihnită nu este, neapărat, un caracter al romanităţii. Mulţi împăraţi ai lumii au avut domnii lungi, independente, stingându-se de bătrâneţe sau de boală. Revenind, însă, la România. Câţi conducători viteji s-au stins în acest mod? Număraţi-i pe degete, alegând cu grijă din mulţimea capetelor tăiate şi plătitorilor de tribut.

Exerciţiu: Ce nume ne vin în minte când spunem domnitor? Încep eu.

Mircea cel Bătrân. La şcoală am învăţat că este marele învingător din lupta cu Baiazid Fulgerul (Ildîrîm). În realitate, Mircea a înfrânt la Rovine avangarda turcilor, după care a părăsit tronul şi s-a retras în Transilvania, unde a devenit principe creștin vasal regelui maghiar.

Mihai Viteazu. Fost stolnic al lui Mihnea Turcitul, devine domnitor al Ţării Româneşti cu bunăvoinţa otomanilor (după unele surse, „bunăvoinţa” a costat parale grele). Legendara victorie de la Călugăreni a fost temporară, pentru că turcii au lansat o contraofensivă care l-a silit să se retragă în Carpaţi, unde a cerut sprijinul lui Sigismund Bathory. De-a lungul domniei, a acceptat dubla suzeranitate: otomană şi habsburgică.

Iancu de Hunedoara. Hunyadi János a fost ban al Severinului, voievod al Transilvaniei şi regent al Ungariei. Că veni vorba, arborele genealogic al Huniazilor este tare eclectic, fie-mi iertată caracterizarea. Tocmai de aceea pe mormântul său ar trebui să se găsească şi steagul român, alături de cel maghiar. Referitor la domnia sa, să nu uităm că alături de sârbi a fost învins de turci în bătălia de la Câmpia Mierlei (Kosovo polje), înfrângere ce a devenit, apoi, leagăn sentimental şi legendă a Serbiei.

Exemplele de domnitori pot continua, însă timpul nu îmi permite aici şi acum.

Închei, astfel, prima parte a acestui material, urmând ca în partea a doua să continui analiza figurilor legendare ale istoriei româneşti cu exemple de martiri, iar în cea de a treia parte să mă ocup de ţările balcanice, din acelaşi punct de vedere.

*** Vezi corespondenţa dintre Plinius cel Tânăr şi Traian