„e limba noastră românească şi o iubim”

Am auzit asta de la cineva. Nu, eu nu mă mai regăsesc în această afirmaţie.

Mi-am dat seama că eu iubesc doar cuvintele.

Ştiţi, de vreun an nu trece zi fără să citesc şi să ascult oamenii de peste tot, poeziile şi muzica lor. Şi am băgat de seamă că limbile popoarelor sunt ca marea, curg dintr-una-n alta şi întruna.

Nu poţi să zici: domnule, eu iubesc marea asta, de aici, până în dig, bucăţica asta de se vede. Dar poţi să zici, în schimb: domnule, eu iubesc marea, cu toate picăturile şi abisurile ei.