Despre ce să nu foloseşti când îţi urmăreşti scopul: copiii, morţii şi animalele

Mie îmi sunt dragi protestatarii, atunci când o fac în cunoştinţă de cauză (nu sunt masă de manevră), când o fac cu entuziasm şi cu încredere că vor schimba lumea în bine.

Eu nu mai am de ce să protestez, m-am lăsat de meserie acum nişte ani. Vorba lui Niculae Moromete, „eu am încercat deja să schimb lumea” (Marele Singuratic). De fapt, o schimb, în felul meu, chiar şi azi. Am ales o cale mai molcomă şi mai naturală. Am ales să mă schimb pe mine, ca făcând parte din lume, dar asta e altă poveste.

Ce nu pot să tolerez la protestatari, însă, este modul în care aleg să protesteze, uneori, folosindu-se de fiinţe lipsite de apărare. Şi aici vin cu cele trei exemple din titlu: copiii, morţii şi animalele.

Să le luăm pe rând. Îl ştiţi pe Gavroche, nu? Ei bine, e o poveste. E un personaj din Mizerabilii. În realitate, copiii nu au ce să caute alături de tine, protestatarule, atunci când când îţi faci activitatea ta de protestatar. Revoluţiile, revoltele, îmbulzelile nu sunt un loc în care copiii au ce să caute, pentru că sunt primejdioase. Bătăile şi violenţa nu au nimic romantic în ele, nici măcar eroic. Ele produc răni copiilor lipsiţi de discernământ atât fizic, cât şi psihic. Ălea din urmă se vindecă mai greu şi urmările pot stărui întreaga viaţă.

Aşadar, îmi repugnă orice grup care foloseşte copiii ca scut uman sau ca mijloc de a impresiona şi de a strânge simpatii pentru o cauză, oricare ar fi ea.

La fel de tare îmi displac cei care folosesc animalele în acelaşi scop. Un grup de tineri anarhişti greci şi-a găsit mascota, un câine care, zic ei, le stă alături atunci când se fugăresc cu scutierii prin Atena şi îşi aruncă pietre în cap unii altora. Dacă pentru anarhiştii ăştia, oameni de stânga, drepturile animalelor înseamnă foarte mult în teorie, în practică nu înţeleg mare lucru din doctrina pe care o susţin, atunci când asmut animalul în prima linie a îmbulzelii. Nu sunt cu nimic mai buni faţă de aceia care organizează lupte de câini.

În fine, un alt mijloc grotesc prin care unii încearcă să atragă milă şi compasiune faţă de ei şi mânie şi revoltă faţă de oponenţi sunt cei care filmează morţii. Asta apare mai ales în regiunile care dezvoltă un aşa numit cult al martirilor, ţările arabe, de exemplu.

Filmuleţe propagandistice pe youtube abundă în astfel de imagini, cu persoane decedate recent sau în diferite stadii de descompunere. Am menţionat ţările arabe pentru că este un paradox: Islamul învaţă oamenii să trateze morţii cu grijă şi respect, persoana decedată trebuind îngropată cât mai repede. Aşadar, felul în care unii aleg să aducă în prim plan imagini ale morţilor nu doar că este dezagreabil şi lipsit de respect faţă de cel trecut în nefiinţă, dar este şi o încălcare a preceptelor islamice, chiar în ţări majoritar musulmane.

Acelaşi lucru îl fac diferitele organizaţii şi grupuleţe care militează pentru drepturile animalelor, într-un mod care denotă fanatism, de multe ori. Acestea promovează şi distribuie în spaţii publice imagini cu animale torturate şi/sau ucise. Este un mod la fel de grotesc şi condamnabil de a protesta şi a-ţi atinge scopul.

Michelangelo – Ispitirea Sfântului Anton