De la București la Istanbul – pe urmele lui Lucian Ionescu

Ideea mi-a venit într-o dimineață din vara anului 1996. Așteptam autobuzul pe șoseaua Fundeni și mi-am spus ce ar fi să merg pe jos? Până unde să merg, m-am gândit. Păi până unde se termină pământul.

Așa m-am hotărât, atunci, să plec pe jos de acasă până la Constanța. Aproximativ 240 de kilometri pe care aș putea să îi fac în 12 zile de mers.

Mulți mi-au spus că de ce la Constanța, să merg așa prin Bărăgan. Că de ce nu plec la munte, pe trasee. Păi pentru că la Constanța se termină pământul, zic, să vreau și nu pot să merg mai departe decât înot. Acolo, la mare, este un punct terminus.

Nu am plecat, dar ideea mi-a rămas și după douăzeci de ani am urmărit fascinat aventurile prin care a trecut Lucian Ionescu, giurgiuveanul inimos care a plecat cu un caiac de la Giurgiu până la Veneția.

Din mai până în decembrie 2013 a vâslit cu încăpățânare, zi de zi, a dormit în cort, a tremurat de frig sau a leșinat topit de căldură pe mare, a înfruntat furtuni, vânturi puternice, birocrație, a răbdat de foame sau de sete, dar a reușit. După șapte luni, plecat cu o bărcuță pe Dunăre a ajuns pe canalele din Veneția.

Mi-ar fi plăcut să am și eu un caiac și să știu să vâslesc. În schimb, îmi place al naibii de mult să merg pe jos. Dar îmi place și marea. Aşa că m-am hotărât ca anul ăsta, probabil în luna iunie, să îmi duc la capăt ideea pe care am avut-o atunci în 1996 şi să plec la Constanţa. Şi nu mă voi opri acolo. E adevărat, acolo se termină pământul, nu pot să o ţin drept, aşa că va trebui să fac dreapta, cum vin dinspre Bucureşti, şi să merg aşa pe malul mării până unde se termină şi marea asta Neagră şi începe Marmara. Adică la Istanbul.

Bucureşti – Constanţa va fi prima etapă.

De la Constanţa ajung acolo într-o lună, o lună şi jumătate. Nu voi căra prea multe după mine şi nici nu voi avea echipamente speciale. Doar un cort, ceva mâncare şi două trei haine de schimb.

Şi, cine ştie, poate nu am să mă opresc nici pe malurile Bosforului :) Totul e să am cu ce…