daca m-as vedea azi, mi-as da doua palme peste ceafa

Sunt lucruri pe care le regret.

Am multe pacate si am purtat destula suferinta prin locurile si sufletele prin care am trecut. Cele mai multe au fost constiente. Cu astea sunt mai impacat, pentru ca imi raspund relativ usor la intrebarea de ce, de ce am facut asta.

Pentru ca asa am vrut, pentru ca raul a existat de la inceput in mine. Asa s-a nascut si personajul Azazel, atunci cand am realizat acest fapt.

Dar asta tine mai mult de mistica in care m-am adancit in ultimii cativa ani. Mai e o explicatie pe care o privesc mai degraba biologic. Pe ea nu am aflat-o uitandu-ma in mine, ci uitandu-ma in jur.

Crestem manati de instinctul competitiei, al supravietuirii. Puii carnivorelor se bat pentru resurse inca din primele ore de viata. Pentru un loc mai cald in cuib, pentru un san mai laptos. Unul trebuie sa moara pentru ca celalalt sa aiba sanse mai mari de a ajunge la maturitate si de a perpetua genele. Asta ii face si pe oameni – pe puii de om – sa fie agresivi cu cei pe care ii considera altfel: ochelaristi, grasi, timizi, chiori, schiopi, inceti la minte, cei respinsi de colectivitati. Restul ii izoleaza si ii lovesc si ii indeparteaza cu aceeasi dorinta si din acelasi instinct cu care puiul de vultur il impinge pe al doilea din cuib. Are mai putine sanse, este mai slab, trebuie eliminat.

Asta pana cand puiul de om sau animal creste, are la randul lui pui si apare un alt instinct: cel de a proteja pe cel mai slab. De a proteja viata. Supravietuirea personala este, acum, irelevanta.