Scurtă cuvântare a lui Toma Necredinciosu’, despre proiectul Biblionet

Cineva mi-a trimis azi un link. O fundaţie americană investeşte în bibliotecile din România, investeşte timp şi bani. Rezumând, am aflat că bibliotecarii vor fi instruiţi în folosirea calculatoarelor, iar bibliotecile vor primi calculatoare. Asta face fundaţia prin programul numit Biblionet.

Utilitatea acestuia este lesne de înţeles: bibliotecile vor oferi oamenilor acces la informaţie. Programul se adresează în special mediului rural, pentru că acolo există această nevoie acută de informare.

„Accesul la informaţie poate schimba vieţile oamenilor, iar poveştile celor care accesează noile servicii ale bibliotecilor publice din România, modernizate prin programul Biblionet începând cu 2009, sunt cele mai bune dovezi. Pe măsura ce accesul la tehnologiile online se extinde în mediul rural datorita bibliotecilor, exemplele din ţară ne arată că românii ştiu ce să facă cu oportunităţile, o dată ce li se oferă, şi totodată că putem recupera decalajul digital între mediul urban şi rural” a declarat Paul Andre Baran, Directorul Programului Biblionet în România.

Practic, ce vor face bibliotecile publice, dotate cu un calculator legat la internet şi cu un bibliotecar instruit?

„Dincolo de cifre, programul Biblionet redă bibliotecilor publice locul vital în inima comunităţilor. Bibliotecile publice de la sat sau de la oraş redevin adevărate centre sociale, spaţii în care oamenii vin să caute informaţii pe internet, de la ştiri la locuri de muncă sau la soldul de pe cardul bancar, informaţii medicale sau să vorbească cu familia aflată la distanţă”, se arată pe pagina acestui program.

Cu alte cuvinte, biblioteca va deveni pentru săteni o şcoală care le va oferi un instrument nou de accesare a informaţiei şi un profesor care să îi înveţe cum se foloseşte.

Sună frumos, nu? Chiar este şi poţi să spui: iată, o iniţiativă lăudabilă.

Însă.

Acum începe scurta cuvântare a lui Toma, care nu zice că nu e bine, dar are câteva nelămuriri.

Pornim de la ideea că oamenii ăia nu au cu ce, nu ştiu şi nu au unde, zice el. Că bine, bine, dar hai să facem o analogie cu dezvoltarea reţelei la oraş, că doar nu trecură atât de mulţi ani. Acum cinşpe ani, zice Toma, situaţia era asemănătoare şi în oraşele mari. Ce s-a întâmplat atunci? Setea de informaţie a fost stinsă de apariţia cafenelelor internet, că pe atunci nici la oraş nu exista de „unde şi cu ce”.

Ce făceau ele, aceste cafenele? Acelaşi lucru ce reiese din obiectivele proiectului Biblionet: facilitarea accesului la informare şi comunicare.

În trecut, informarea era sinonimă cu educaţia, cunoaşterea era tot aia cu evoluţia. Astăzi, mai ales în ultimele câteva decenii, ai nevoie de răbdarea unui japonez gravor în boabe de orez, ca să deosebeşti grâul de neghină.

N-o să uit niciodată vorba omului care mi-a oferit pentru prima oară accesul la internet. „E foarte folositor, dar găseşti mult junk, să ştii”, mi-a zis. De atunci, cantitatea de gunoi a crescut ameţitor, în vreme ce informaţia utilă a rămas din ce în ce mai puţină.

În aceste condiţii, zice Toma Necredinciosu, proiectul Biblionet renunţă la menirea iniţială a bibliotecilor care ar fi trebuit să fie, în primul rând, promotoare ale culturii, nu ale informaţiei.

Cultura costă din ce în ce mai puţin, astfel încât argumentul prăfuit potrivit căruia oamenii „nu-şi permit” pică. Cultura e ieftină pentru că nu există cerere. Nu există cerere pentru că informaţia utilă este ascunsă, exilată.

Ieri, am cumpărat Marele singuratic cu 2 lei. Zero virgulă cinci euro. Delirul era 1,5 lei. Cât mai e Click-ul de azi?

Nu e nevoie de fundaţii, de proiecte, de poveşti. Sunt convins că Vlad Petreanu şi ceilalţi au cele mai bune intenţii, însă…

Cultura este mai la îndemână ca niciodată, dar nimeni nu o vrea.

Fără să fiu Bill Gates, dacă mâine m-aş muta la Hagieni (sat mic dobrogean) – şi-am s-o fac într-o zi, fir-ar să fie!, cu o mie de lei aş face bibliotecă satului şi le-aş zice luaţi, fraţilor, cărţi. Este ieftin!