Câteodată, privesc în sus cu nedumerire
Nu putem să îl înţelegem. Nu trebuie să încercăm să-i desluşim existenţa, natura, putem doar să acceptăm nişte noţiuni abstracte pe care I le credem asociate, noţiuni precum infinitul, absolutul, veşnicia.
Sufi spun că putem doar să îi studiem creaţia. Pe noi înşine şi pe cele aflate în jurul nostru, în universul cunoscut.
Când mă gândesc la El, îi alătur zilnic atributele „ar Rahman ar Rahim”, adică cel Bun, cel Îndurător.
În ultimii ani, am învăţat două lucruri: Amal أمل şi Sabr صبريّ . Speranţă şi Răbdare. Le am indiferent ce se întâmplă în viaţa mea şi în jurul meu, rău sau bine. Le-am învăţat din Islam, dar le-am găsit, într-o formă sau alta, în toate religiile pe care le-am studiat.
Câteodată, însă, nu pot să înţeleg (răsfoiţi tot blogul, inclusiv prima pagină) şi sunt puţin nedumerit. Bine, recunosc, nu sunt doar nedumerit; când aflu astfel de întâmplări, sunt revoltat şi supărat. Dar îmi trece revolta şi rămâne doar nedumerirea şi supărarea şi întreb şi eu, ca Iov: „lămureşte-mă, să ştiu pentru ce Te cerţi cu mine”. Pentru ce Te cerţi cu noi? De ce un copil? De ce nu eu?