Câteodată, nu găsesc răspunsul nicăieri

Nu demult, vorbeam cu nevastă-mea despre iubire. M-a întrebat pe cine iubesc cel mai mult. Nu pe tine, i-am zis. Dar pe cine, mă întreabă ea, pe copii? Nici pe ei, zic. Pe Dumnezeu.

De abia după aia vine iubirea de oameni, pentru că iubirea de Dumnezeu e altfel, i-am explicat.

E, acuma, deşi treburile între mine şi El par a fi destul de aşezate din punctul ăsta de vedere, există unele lucruri pe care nu le înţeleg. Unul din ele este suferinţa copiilor.

Nu există să citesc despre unul din multele cazuri de copii cu boli grave ale căror părinţi cer ajutorul pe internet şi să nu îmi dea lacrimile. De fiecare dată, îl întreb pe El de ce. Şi caut răspuns, şi caut, şi tot nu am reuşit să îl găsesc, nici în Islam, nici în creştinism, nici în yazidism, ori în zoroastrism, sau în bahaism. Încă mai caut.

Mâine e vineri, la prânz mă duc la geamie şi am să mă rog pentru o fetiţă pe care o cheamă Tessa şi după aia am să Îl întreb iarăşi, poate îmi răspunde de data asta.