Câte ceva despre intoleranţă

În proporţie covârşitoare, înot precum somonul împotriva curentului. Drept urmare, nu mă interesează deloc ceea ce îi fascinează pe mulţi şi invers, sunt atras de idei care altora li se par inutile.

Ani de zile am fost ceea ce am defini un rebel, pentru că nu doar că eram altfel, dar căutam dinadins să fiu aşa şi mai ales să ies în evidenţă. Arogant şi superior, eram ca băiatul ăla care zilele trecute s-a suit pe macaraua de la Universitate în cucul gol, să protesteze pentru naiba ştie ce.

(Că veni vorba de asta, Nicu Covaci povestea că a trecut şi el printr-o păţanie similară, înainte de un concert în Bucureşti. Nu ştiu dacă el sau Ioji se îmbătase şi ieşise dezbrăcat pe balconul hotelului, urlând. În câteva minute apare şi miliţianul care îl apostrofează: „cine eşti tu, bă, să arăţi scula la oameni?”. Aşa că, vedeţi, proteste din astea se ţin de când lumea, nu e apanajul exclusiv al „generaţiei pierdute”.)

Într-un fel, aşa am fost şi eu până acu patru-cinci ani. Intolerant, agresiv în aroganţa mea, bezmetic şi cheaun. Taxam pe principiul „lasă că vedem noi” – urmărind şi reacţionând de mână cu Ares şi Nemesis. Eram un reacţionar.

Mi-am dat seama, între timp, că această cale – acest fel de a fi – nu duce decât către două destinaţii: ori către un trai boem dar plin de lipsuri la marginea societăţii, ori către o viaţă duală, un compromis amar între necesităţile zilnice şi firea de reacţionar. Un rebel cu jumătate de normă, ce poate fi mai trist de atât… Ziua corporatist iar vineri seara anarhist.

Şi totul pleacă de la intoleranţă. A fi intransigent este cel mai mare deserviciu pe care ţi-l poţi face. De ce? Pentru că nu vrei să ştii. Pleci de la o certitudine, că tu deja ştii şi nu ai nevoie de mai mult. De ce să aud şi versiunea ta, când eu o ştiu pe a mea?

Ori, punându-ţi capăt cunoaşterii îţi pui capăt evoluţiei. Unde să mergi mai departe? Şi pentru ce?

reacţia mea, ieri şi azi

Asculţi manele, eşti fanul lui Guţă?
Ieri: jap-jap!
Azi: Aş vrea să ştiu de ce, vorbeşte-mi despre asta în câteva cuvinte şi aşa voi afla părerea ta.

Ţi-ai bătut un cui în cap?
Ieri: wtf?
Azi: Interesant, mi-aş dori să ştiu ce te-a făcut să pui mâna pe ciocan, ce ai vrut să demonstrezi şi pentru ce.

Nu se spală azi, că e duminică.
Ieri: mergi, bă, în.. că nu mă interesează pe mine superstiţiile tale tâmpite.
Azi: De ce crezi asta? Ştii că, de fapt, nu are legătură cu o religie? Dar dacă tu crezi în superstiţia asta şi nu renunţi la ea, voi încerca să îţi respect credinţa.