Căderea României

Cam jumătate din populaţia României utilizează internetul. Datele worldinternetstats arată că, la 30 iunie 2012, ţara noastră avea 9,64 milioane de utilizatori, adică 44% dintre români. Dintre aceştia, 5,3 milioane aveau cont pe facebook, adică 24%.

O mare parte dintre cei de mai sus citesc ziare, intră pe diferite site-uri informative, pe forumuri, îşi spun opinia; unii doar citesc, alţii şi comentează. E adevărat, fiecare publicaţie are anumiţi cititori, în funcţie de vârstă, de sex, de orientare, de cultură, de politică.

Citindu-i, ajungi să îţi faci o idee despre românii de azi. Cei care sunt activi pe internet pot fi reprezentativi pentru întreaga populaţie.

De aceea, analizându-i, sunt din ce în ce mai convins că România va sucomba, se va prăbuşi prin propria ei voinţă.

Când spun România nu mă refer doar la stat, aşa cum este el definit, ci la tot ce este românesc. Vor mai rămâne în urma noastră mici influenţe regionale, de limbă şi cultură, că de civilizaţie nu poate fi vorba. În locul României nu ştiu ce va fi. Dacă acest popor merită sau nu să dispară, istoria va judeca. Dar, aşa cum apar lucrurile astăzi, este o opţiune naturală. Ceea ce înseamnă România, teoretic, este prea mult pentru cât pot românii să ducă, să dezvolte.

Că nu-i duce capul, că nu au voinţă, că nu îi interesează, nu ştiu ce să zic. Cert e că românii nu pot oferi mai mult. De unde nu e, parcă nici Dumnezeu nu mai cere.

Şi totuşi, România civilizată încă mai există. O fărâmă de civilizaţie o ţine pe cealaltă să nu moară.

Partea proastă e că România civilizată mai încape, azi, într-un oraş de talia Brăilei. Aşa cum Bizanţul, înainte de căderea Constantinopolului, mai încăpea într-un judeţ. Numai că la noi nu e nevoie să vină un Mehmed să dărâme zidurile construite cu o mie de ani mai devreme. Noi ni le dărâmăm singuri.

Nu întotdeauna am crezut asta. Relaţia mea cu România s-a schimbat, treptat, de la iubire dusă până la fanatism, la o dezamăgire cruntă, apoi la lehamite. Azi, sunt doar detaşat, izolat şi încerc să îmi construiesc propriul Constantinopol în mijlocul Bizanţului care se prăbuşeşte.