Armele domnului Vladimir Vladimirovici Putin și visul unui trekkie

* trekkie – un pasionat al serialului Star Trek

Îmi doresc ca, într-o zi, omul să ajungă la stele. Iar dacă până atunci nu vom reuși să ne omorâm între noi, sunt convins că șansele sunt mari pentru că încă mai există visători.

Totul a început cu un vis. Înțelesul acestui cuvânt stă la temelia a ceea ce numim progres. Imaginația, gândurile proiectate cu dibăcie sub forma întrebării „ce ar fi dacă” pot să nască realități. Asta este taina celor mai îndrăzneți dintre oameni care au curajul să își pună întrebări, care au curajul să viseze și să gândească altfel. „Altfel” este o mutație, iar mutația stă la baza evoluției speciilor. Fără „altfel” am rămâne prizonierii unui singur univers, guvernat de aceleași și aceleași legi.

Fără cei care au visat să zboare nu am zbura. Fără domnii Verne și Wells nu am fi călătorit, în secolul trecut, „de la Pământ la Lună”. Fără domnii Rick Sternbach și Michael Okuda, consultanți ai scenariștilor Star Trek, nu am avea, astăzi, tablete, la doar câteva decenii după ce ele au fost imaginate. Poate că motorul warp – capabil să ofere propulsie la o viteză mai mare decât cea a luminii – nu va apărea prea curând, în schimb multe din accesoriile navelor spațiale au devenit sau sunt gata să devină realitate.

Prima a fost tableta. Urmează replicatorul, imprimantele 3D sunt din ce în ce mai performante. Urmează, de asemenea, holospațiul, un loc unde imaginația capătă formă și culoare iar jocul devine aproape realitate. Holospațiul este o idee care, dacă va fi pusă în practică, ar putea avea consecințe nebănuite asupra propriei noastre evoluții.

Vănătorii hirogen, armele airsoft și republicile Donețk și Lugansk

Holospațiul va micșora linia dintre imaginație și realitate. Un vis – constructiv sau distructiv – va putea fi experimentat fără consecințe directe asupra realității din exterior. În cazul unei specii violente și capabilă să își provoace singură extincția, acesta poate fi un prag evolutiv.

Ideea apare în serialul Star Trek Voyager, episodul The killing game. Hirogen este o specie violentă, dependentă de adrenalină și pericol, axată pe ideea de război și vânătoare. Ideea ajunge atât de mult să îi acapareze încât, de-a lungul istoriei, hirogen și-au pierdut creativitatea, liniștea, statornicia, planeta natală, devenind niște nomazi pierduți și fără viitor. Un personaj din această specie realizează, însă, că holospațiul le poate oferi tot ce au nevoie fără a mai fi nevoiți să pribegească prin spațiu în căutarea prăzii. În holospațiu pot să vâneze fără a vâna, pot să ucidă fără a ucide, pot să distrugă fără a distruge.

Transformarea realității în virtual este transpunerea unui act într-o simulare. Canalizând tot ce înceamnă act distructiv din realitate în virtual poate proteja, poate curăța acea realitate, fie ea a unei specii, fie ea a unui individ.

Mii de avioane sunt doborâte chiar în această fracțiune de secundă în diferite simulări și jocuri. Tot în această secundă, undeva pe glob, există arme adevărate în mâinile unor oameni adevărați. Dacă războiul ar fi transformat într-o idee? Dacă toate armele reale ar deveni, la un moment dat, replici airsoft iar războiul s-ar transforma din distrugere în ideea de distrugere?

* airsoft – replici ale armelor adevărate ce utilizează bile din plastic în loc de glonț.

Dacă exaltații din Donețk și Lugansk ar primi replici airsoft ale armelor de asalt și ar fi închiși, pentru o perioadă, într-o altfel de realitate? Războiul lor ar continua, dar soarta acestuia ar fi decisă printr-o idee, printr-o simulare, iar oamenii din cealaltă realitate – a noastră a tuturor – și-ar continua liniștiți existența fără teama că unul dintre aceștia ne-ar putea lua de lângă noi copiii plecați în vacanță. Oare cel care a apăsat butonul ce a retezat pe cer avionul malaiezian visează? Are remușcări, are conștiință, poate să doarmă? Oare Vladimir Vladimirovici Putin, cel care l-a sprijinit pe ăla cu butonul, se culcă devreme? Se întinde mulțumit când se trezește dimineața?

Wells, Verne, domnii Rick Sternbach și Michael Okuda și-au imaginat lucruri, și-au imaginat idei (zbor, călătorii în spațiu, tablete, replicatoare, motoare warp, holospațiu).

Să ne imaginăm și noi lucruri.

Eu îmi imaginez transformarea războiului în joc. Îmi imaginez că într-o zi oamenii își vor rezolva diferențele de opinii prin dialog, iar dacă altfel nu se va putea, nostalgicii vor avea la îndemână replici inofensive ale armelor, de dragul vremurilor trecute.

Îmi imaginez că „teatrele de operațiuni” vor deveni o primă variantă – beta – a unui imens holospațiu dedicat curățării acestei realități de tot ce înseamnă distrugere.

Îmi imaginez că cei care vând arme în țările africane, menținând conflicte absurde, vor avea în dotare doar replici de airsoft.

Îmi imaginez că armata Federației Ruse se va aproviziona, cândva, de la un magazin de airsoft din Constanța, unde vor fi încărcate în port și vor hrăni, apoi, setea de putere și pasiunea pentru război a ideologilor și strategilor acestei specii. Niște ideologi și strategi care se vor lupta între ei cu arme de jucărie, izolați în ideea unui holospațiu care va curăța realitatea și ne va lăsa pe noi, ceilalți, să ne vedem de treabă.