Am revenit din vacanţă: ANAF mi-a blocat contul, m-am mânjit în politică fără să fi apucat să intru şi mă pregătesc să plec din ţară

Am venit vineri de pe litoralul Mării Negre, cu o sacoşă de buruieni şi câteva mii de poze. Ba chiar şi cu un filmuleţ. Dar nu despre aventurile mele din concediu vreau să îmi amintesc, ci despre ce s-a petrecut în zilele următoare.

Într-un final, după trei ani (august 2007 – iulie 2010), vreme în care eu şi Fiscul ne-am jucat de-a hoţul şi vardiştii, le-a venit celor de la ANAF mintea de pe urmă şi mi-au pus poprire pe cont. Am jucat frumos şi am pierdut cu fruntea sus, ca Dinamo în cupele europene. Spun că m-am jucat pentru că datoria mea către bugetul de stat nu e mare – sunt vreo 3.000 de euro în total. Nu e problemă, că o plătesc lunile astea, până în toamnă când plec. Dar vă împărtăşesc o metodă simplă prin care mai puteţi încasa bani după ce vi s-a pus poprire pe cont, cel puţin pentru o perioadă. Deschideţi un alt cont, daţi facturile calup şi retrageţi banii cât mai repede, cineva m-a sfătuit în maxim două săptămâni.

Procedura costă în jur de 50 de lei şi durează o jumătate de oră. Aveţi nevoie de actele firmei (certificatul de înregistrare, hotărârea judecătorească, actele de identitate ale acţionarilor şi o hătărâre AGA care se face pe loc), plus un constatator de la ORC (costă 30 de lei). Deschiderea contului e vreo 15 lei, la care se mai adaugă vreo 20 dacă vreţi card.

După ce aţi deschis contul trimiteţi repede facturile cu noul IBAN către clienţi (modificaţi în programul de facturare, sau comandaţi tipizate, costă 15 lei un calup de 50 bucăţi autocopiative în trei exemplare, format A5).

Dacă citeşte cineva din ANAF: ştiu, îl veţi bloca şi pe acesta, dar până atunci retrag suficient cash cât să rezist lunile astea cât mai stau în ţară Carpathian Garden.

Cum m-am mânjit în politică, fără să fi apucat să intru

Dacă mai ţineţi minte, vă povesteam odiseea încercărilor mele repetate de a deveni membru într-un partid. Partid mare, din topul preferinţelor.

Ei bine, după ce m-am întors din concediu am mai făcut o încercare. Doar doar oi trage lozul câştigător. N-a fost să fie nici de data asta, iar eu încep să cred că toate ghinioanele or fi semne. Ajung iarăşi la sediul de sector unde depusesem în luna mai cererea de adeziune, trag de uşă, nimic. Mă o fi închis, mă întreb. Cum aşa, că doar e ora prânzului, nu e trecut de cinci. Dinăuntru iese un domn, deschide uşa şi mă întreabă ce doresc. Îi zic ce doresc, şi îmi răspunde un pic dezamăgit. A, îmi pare rău… reveniţi dumneavoastră mâine, tocmai ni s-a spart sediul şi este procuratura aici, ia probe.

Îmi cer scuze de deranj şi plec. Pe drum, observ că palma dreaptă era mânjită până la încheietură cu negreală. Pasămite procuratura dăduse cu prafuri din alea de căutat amprente, inclusiv pe mânerul uşii. Măcar de-ar fi pus şi ei un afiş din ăla, „proaspăt vopsit”.

Nici până în ziua de azi nu am reuşit să intru în sediu şi să port o discuţie cu cineva, măcar despre vreme dacă nu despre politică, şi uite că totuşi m-am murdărit.