Albastru

A contempla e starea de albastru a observării.

Silabisesc în gând. Ob-ser-va-re. Con-tem-plare. Al-bas-tru. Silabisesc și îmi dau seama că o fac instinctiv, uitând regulile sau necunoscându-le pe cele noi.

Eu cred că tot ce e albastru presupune con-tem-pla-re. Despărțirea omului în silabe, gând-vis-uitare-amăgire-dorință-dor. Iubesc mările că-s albastre, de asta cred eu că le iubesc. Că mă ajută să mă despart pe mine de mine, de ei și de ele. De asta și malul și plutirea trebuie petrecute în singurătăți sau pe bărci strâmte, pentru ca nu cumva cineva să tulbure din greșeală despărțirea.

Sigur, și cerul e albastru, dar de el mi-e frică. El nu are maluri și dacă aș pleca de unul singur în sus mi-e teamă că nu m-aș mai întoarce.