Ai grijă, pe internet găsești 90% junk
Era prin 1998 când am deschis prima dată un browser, fascinat de faptul că pot să ajung oriunde în lume prin informație și comunicare. Cristian Pomohaci m-a învățat atunci, în afară de primele rânduri de cod, următoarele: „ai grijă, pe internet găsești 90% junk”.
E fascinant cum funcționează mintea omului. Ce ne rămâne ca amintire de la un om, de la o perioadă din viață? Chipurile celor dispăruți din viața noastră se șterg, devin neclare. Teoremele, funcțiile, dispar în lipsa exercițiului. Rămân, uneori, deprinderi. Iar deprinderea de a raționa într-un mod așezat, calm și ordonat cred că este primul – și poate fi unicul – obiectiv al educației.
La asta a contribuit profesorul meu Pomohaci și din toată programarea de la el am rămas cu principul cauză efect. If/then. If, do. Else, do. Asta stă la baza oricărui algoritm. În afară de modul de a raționa, de la el am mai rămas în memorie cu două amănunte: cum și de ce să creez o parolă decentă, plus afirmația aceasta, că pe internet se află în principal „gunoi”, adică informație fără însemnătate sau falsă.
Multă vreme gunoiul a fost benign. Un factor de risc, dar nu neapărat ceva acut. El era acolo dar cu puțin exercițiu învățai să îl ocolești. Pe măsură ce rețeaua a evoluat, gunoiul s-a rafinat, s-a adaptat la noi realități, în special a devenit mai vocal și agresiv.
În cazul reclamelor, de exemplu, nu mai e nevoie să ieși în stradă pentru a privi o pânză colorată care acoperă fațada unui bloc. Pânza aceea îți intră în casă. Te notifică. Negociază și îți pune condiții: „dacă vrei să citești, trebuie să fii de acord cu termenii”. Alteori, e invizibilă, precum acel pixel facebook pe care ochii tăi nu îl pot vedea, dar care îi spune companiei Meta că tu ai vizitat acea pagină, așadar presupune că ești interesat de un anumit domeniu. Apoi, te vinde cui plătește mai mult.
Gunoiul e astăzi viu. A căpătat nenumărate chipuri, pe măsură ce conținutul video a devenit ceva ce poate fi creat pe loc, cu un telefon. Publicul, timp de decenii captiv al cinematografelor și televiziunilor, s-a dezlănțuit.
S-a aflat, mai întâi empiric, apoi cu studii amănunțite, că emoțiile primare atrag. Furia, atracția sexuală, dezgustul, frica. Grotescul a fost îmbrăcat în pojghiță de rațional și înlocuiește, treptat, gândirea.
Cei care au avut norocul să fie îndrumați în trecut de un profesor care să le fixeze deprinderile de a raționa, au scăpat. Sunt însă foarte puțini, raportat la întreg. Valul crește. Ce va urma?
Nu știu.
Neagu Djuvara, care a susținut în teza de doctorat că istoria respectă anumite tipare, și-a menținut până la sfârșitul vieții ideea că civilizația actuală se află la sfârșitul unui ciclu. Urmează dispariția și transformarea. Profesorul Eric Cline, ale cărui conferințe le urmăresc cu același entuziasm cu care citesc Asimov, s-a specializat în epoca bronzului. Sfârșitul acelei civilizații, undeva la jumătatea secolului al XII-lea înaintea erei noastre, pare că se poate repeta, spune el. Ceva dezastre naturale, molime, întreruperea rutelor de comerț, nemulțumiri în masa populației, războaie – iată lanțul ce duce la furtuna perfectă.
Nu se va întâmpla mâine, nici poimâine, nici măcar nu va exista o dată anume a „sfârșitului lumii”. Va fi o tranziție către altceva.
Eu mă ocup, însă, doar de mâinele și poimâinele meu. Voi construi, voi reconstrui, ca întotdeauna în viața mea, fără să îmi fie teamă și fără să mă gândesc la eșec. Case, grădini, oameni, cărți, inclusiv acest site care a împlinit 15 ani anul trecut și care a rămas cu aspectul de acum 10 ani.
În același timp, voi șterge. Nici de asta nu îmi e frică. Voi șterge, de exemplu, tot ce nu îmi mai este de folos în lumea online. Rețelele sociale nu mai sunt frecventabile, azi, de aceea îmi voi șterge conturile. Voi ieși mai des, însă. Voi opri sau limita interacțiunea cu aplicații care îmi oferă date inutile.
De aceea, e foarte posibil ca versiunea viitoare a acestui site să nu mai semene deloc cu ceea ce există acum. Testez deja funcționalități noi, ceea ce va mai dura câteva luni. Mă adaptez.