Adjectivul pronominal de întărire – EXEMPLE
Adjectivul pronominal de întărire are rolul de a întări, adică de a evidenția persoana sau obiectul la care se referă (și, evident, cu care se acordă).
Pentru că a venit vorba de acord, care este foarte important pentru că se fac confuzii dese, iată câteva exemple.
Eu însumi am cumpărat apă minerală. Eu – persoana mea, adică eu personal am fost acolo și nu altul, cam acesta este rolul adjectivul pronominal de întărire „însumi” în această propoziție.
Acordul adjectivului pronominal de întărire
Tu însuți, băiatule, ai promis că mă aștepți!
Tu însăți, fato, ai promis că mă aștepți!
În aceste două exemple eu vorbesc cu cineva, cu o altă persoană (a doua), în primul exemplu este vorba de o persoană de genul masculin iar în al doilea exemplu e vorba de o persoană de genul feminin. Adjectivul pronominal de întărire ține cont atât de gen cât și de persoană.
Iată acordul în funcție de genul persoanei:
FEMININ | MASCULIN |
eu însămi | eu însumi |
tu însăți | tu însuți |
ea însăși | el însuși |
noi înșine | noi însene |
voi înșivă | voi însevă |
ei înșiși | ele însele |
Adjectivul pronominal de întărire stă, așadar, alături de o persoană sau un obiect. Adică alături de un pronume (eu, tu, voi) sau de un substantiv (băiatul însuși, fata însăși, fetele însele).
Nu contează locul în care stă, îl putem folosi înainte sau după. Iată:
Însuși băiatul a venit să mă aștepte.
Băiatul însuși a venit să mă aștepte.
Ambele exemple sunt corecte și pot fi utilizate.
Cu ce putem înlocui adjectivul pronominal de întărire
Chiar el, băiatul, a venit să mă aștepte.
Chiar băiatul a venit să mă aștepte.
Băiatul personal a venit să mă aștepte.