Oameni si lupi

| |

“Învins. Urlu blestemând cu toată ura mea şi pofta de-a ucide. Lup agonizând ce sunt, scuip pe această lume, îi scuip pe toţi în faţă şi mă uit înainte, fără a şti dacă mai sunt în viaţă. Pentru că urăsc, muşc turbat din carnea oamenilor şi nimic nu mai înseamnă nimic, iar eu nu mai însemn decât un lup agonizând de durere, ce râde dement de puşca vânătorului, şi râde de moarte, pentru că urăşte.

Urăsc pentru că sunt învins, înconjurat de oameni, muşc pentru că puteam fi învingător.

Urăsc pentru că nimeni nu mai merită iubirea mea, şi privesc îngrozit cadavrul unei lupoaice. Sunt inconştient, voi avea nevoie de iubire, şi voi avea nevoie să o dăruiesc.

Plâng lângă ea, şi îmi pare rău că nimeni nu înţelege urletul meu, şi nici un om vreodată nu va înţelege că şi lupii pot iubi, asemeni căprioarelor.

Cândva ştiu că voi săruta, nu voi mai scuipa, şi voi alinta, nu voi mai blestema. Dar asta se va întâmpla după ce voi simţi glonţul în pieptul meu, pentru că fără lupoaica mea nu mai pot iubi, pot doar să urăsc şi să ucid.

Oricât de mult, aştept un om să pună capăt durerii. Atunci, lupul se va transforma în căprioară, şi ura în iubire.

Cine sunt eu? Cineva care nu mai vrea să ucidă cu gândul.
Cine sunt eu? Un învins ce aşteaptă naşterea căprioarelor.

David”

Bilet scris la 18 ani, înainte de plecarea din România.

Dragos Serban

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător.