FLOARE DE COLȚ în grădina mea! Cum se aclimatizează în București

În urmă cu mai mulți ani am primit din Elveția un plic cu semințe de floare de colț (Leontopodium alpinum), o varietate care crește în Alpi. Nu diferă de floarea de colț autohtonă, specie ocrotită de lege, decât prin înălțimea ceva mai mică.

Mi-am dorit de mult timp să îmi amenajez în grădină o stâncărie, în care să aclimatizez plante de munte, mai ales specii rare. În România există deja câțiva cultivatori de flori de colț, unul la Sinaia și altul, culmea, în județul Constanța.

Indicații tehnice privind aclimatizarea florii de colț în condiții de grădină nu am găsit, astfel încât am încercat să respect cât mai exact condițiile existente în arealul ei de origine.

Cel mai mult m-am temut de perioada verii, de uscăciunea și temperaturile ridicate din București. În același timp, și poluarea este un factor negativ.

Cultivarea semințelor de floare de colț a început în toamna lui 2007, cu o excursie pe vârful Piatra Mare. De acolo m-am întors cu două găleți: una cu pământ și alta cu fotografii. Nu am găsit floare de colț, însă am ales o zonă cât mai puțin accesibilă, stâncoasă, de unde am luat pământul.

În luna noiembrie am pus semințele în pământ, într-un vas larg și suficient de adânc, pe care l-am lăsat afară pe toată perioadă iernii, protejându-l însă cu frunze uscate și cetină.

La începutul lui martie, au răsărit primele plăntuțe. Toată primăvara le-am udat des, la două-trei zile, apoi, începând cu luna iunie, le-am mutat la locul definitiv din grădină (o stâncărie amenajată în semiumbră) și le-am udat doar atunci când pământul din jurul lor se usca. Până toamna, au crescut cam trei centimetri.

Iarna trecută le-am ținut tot afară, în aceleași condiții, dar fiind încă firave m-am temut și în zilele în care temperatura a scăzut la mai mult de -10 grade le-am mutat într-o seră neîncălzita, astfel încât să le mențin la o temperatură constantă de -5 grade.

În primăvară plantutele erau viguroase, semn că trecuseră cu bine peste iarnă. Discutând cu un alt cultivator de plante de colț, am aflat că acestea preferă un sol calcaros. Al meu, cel luat din Piatră Mare, era destul de acid, astel că i-am ajustat ph-ul folosind un amestec de cretă măcinată și coajă de ou zdrobită.

Într-adevăr, după această schimbare a substratului, plantele s-au dezvoltat rapid. Atât de rapid încât, deja, în luna mai, au boboci.