Cum se scrie corect: să fi / să fii
Verbul a fi pune cele mai mari probleme creatorilor de conţinut online, fie ei bloggeri, dezvoltatori, forumişti sau simpli comentatori. Verbul ăsta păcătos este folosit greşit chiar şi de oameni care îşi câştiga pâinea de pe urma scrisului. Haideţi să vedem împreună care sunt greşelile frecvente. Pentru explicaţii, vom lua aminte la doamna Ştefania Popescu, o persoană pe care o uram cu îndârjire în gimnaziu din pricina volumului “Gramatica practică a limbii române”. Între timp, ura a trecut, dar au rămas unele cunoştinţe şi respectul.
Cea mai răspândită este greşeala legată de formele verbului a fi la conjunctiv prezent şi conjunctiv perfect. Să luăm un exemplu oarecare: “să fii luat la mişto”. Se scrie cu doi i, aşa cum bine au învăţat autorii care au generat cele 9.730 de rezultate în google.
La polul opus, se află restul de 122.000 de rezultate generate de autorii care au scris, incorect, cu un singur i.
Haideţi să schimbăm un pic procentajul. În speranţa că foarte mulţi din cei 122.000 vor vizita aceasta pagină şi vor înţelege explicaţiile, iată-le.
conjunctiv prezent: sa fiu, să fii, să fie, să fim, să fiţi, să fie
conjunctiv perfect: să fi fost
Aşadar, să luăm aminte: În conjunctiv prezent se scrie cu doi i, iar în conjunctiv perfect, cu un singur i.
exemple | corect | incorect |
---|---|---|
pregăteşte-te să fii luat la misto | pregăteşte-te să fi luat la misto | |
să fi fost luat la mişto | să fii fost luat la mişto |
O altă confuzie este cea legată de imperativul verbului a fi.
imperativ pozitiv – fii!, fiţi!
imperativ negativ – nu fi! nu fiţi!
Aşadar, lege! Forma de negativ se scrie cu un singur i, iar la imperativ pozitiv se scrie cu doi i.
exemple | corect | incorect |
---|---|---|
fii pe fază! | fi pe fază! | |
nu fi pe fază! | nu fii pe fază! |
În cazul imperativului, lucrurile stau mai bine. Avem 115.000 de rezultate corecte şi doar 35.500 incorecte.