Cum se scrie corect: o să sau or să

Blogul asta este atat de proaspat incat nu a apucat sa se raceasca motorul de sub capota wordpress, inca mai frige. Cu toate acestea, ma bucur ca deja prietenul meu google ma sustine in demersul meu de a tine un cerc de gramatica, in cadrul primului proiect special anuntat aici: colectia cum se scrie corect.

Multe cautari imi apar in analytics sub forma de intrebare, iar la unele din ele inca nu exista un raspuns aici. Google stie de cuvinte de cheie, dar nu stie si raspunsul corect. In orice caz, cei care ajungeti pe acest blog cautand “cum se scrie […]” ati nimerit bine, pentru ca urmaresc periodic aceste cautari si va voi raspunde la intrebarile adresate, indirect, mie.

Intortocheate sunt caile internetului, nu-i asa? Voi il intrebati pe google, el ma anunta pe mine de treaba asta si eu va raspund. How cool is that? :)

Astazi cineva a cautat: cum e corect: o sa sau or sa?

viitor popular
eu oi fi
tu ii fi
el / ea o fi
voi iti fi
ei / ele or fi

viitor II
eu o sa fiu
tu o sa fii
el / ea o sa fie
noi o sa fim
voi o sa fiti
ei / ele or sa fie
ei / ele o sa fie

Explicaţia o dă cel mai bine domnul profesor, mai jos. Mulţumesc Sandu Barbu pentru că mi-a atras atenţia.

Vă salut,domnule profesor.
Eu tot nu am înţeles care e treaba cu “o” şi “or”.Pe unde am întrebat,numai păreri care se bat cap în cap.
Cînd folosim aceste variante şi care e regula ?
De exemplu : ei o sa vină la noi – e corect aşa ?
ei or sa vină la noi – sau aşa ?
Sper să fiu pe placul dv. de data asta. Mă spun… umil.

RĂSPUNS: Viitorul “savant”, “literar”, standard este: ei vor veni. Forma populară, admisă de gramatică, a viitorului este: eu, tu, el/ea, noi, voi, ei/ele o să… Varianta cu or e un regionalism, care a suferit şi de contaminarea cu ceea ce aş numi “modul ipotetic”: o (sing.) şi or (pl.) + anumite verbe generează această nuanţă de ipoteză. Ex.: O năzui el să cumpere maşina aia, da’ n-are bani sau: Or vrea ei să vină, dar nu-i primeşte nimeni. În asemenea construcţii, sensul nu e nici de condiţional (ar vrea), nici de viitor (vor vrea sau o să vrea), ci de ipoteză: “E posibil să dorească el să cumpere maşina aia, dar…” etc. sau “E posibil ca ei să vrea să vină, dar…”
George Pruteanu, 25.6.07