Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu triste becuri cu pală lumină-
Când sună arama în noaptea deplină,
Sunt solitarul pustiilor pieţe.
Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra
Ce sperie câinii pribegi prin canale;
Sub tristele becuri cu razele pale,
Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra.
Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu jocuri de umbră ce dau nebunie;
Pălind în tăcere şi-n paralizie,-
Sunt solitarul pustiilor pieţe…