Zile in Constanța

Privită printr-un ciob de topaz, Zahra căpăta ochii verzi.

Uneori îi deschideam cu degetele, când îi strângea mușcându-și buzele. Ele murmurau numele lui Mitra, eu o apăsam cu greutatea mea și îi cercetam ochii și vintrele.

Îi vorbeam gâfâind fără să mă înțeleagă în limba străinilor de peste mare. O mângâiam fără cuvinte după ce o mușcam de gât iar ea înțelegea mângâierea, la fel cum înțelegea colții mei cărora se da cu brațele ridicate deasupra capului.

Abandonul este o stare de dinainte de om.

Dorința este în sânge, în măduvă, în inimă și în aproape toate organele.

Pentru tine am sorbit lumina.

Pentru tine spun cuvinte muntenești fără sens, vorba e fără rost când… Vorba e fără rost.

În strălucitorul Persepolis ești doar tu iar cuvintele nu sunt. Ahura Mazda, cel ce se va naște Hulegu, eroii neamurilor, călăii popoarelor, între a fi și a fi nefiind.

Gândurile mele în vreme ce încercam să îți ating inima cu vârful penisului vârât adânc în ființa ta prin vulvă sau gură. Deși doar prin ochi pot să îți vorbesc și să mă înțelegi.

Acum suntem noi, la adăpostul acestei tufe de trandafiri. Închid ochii tăi, suntem tot noi pe iarba stepelor fără sfârșit, acolo unde ne vom naște o mie de ani mai târziu.

Noi am ridicat Persepolisul, noi îl vom arde.

Caut cu degetele în pizda ta începutul neamului fără început, cel menit sa stăpânească lumea de la o apă la cealaltă apă.

Fericito. Purtătoare a semințelor vieții, a visurilor și a devenirii feților în călăi, a fecioarelor în despoți și a omului în tăișul sorții.

Mă uit în jur și văd măreția cetății, îi văd începutul, măreția zidurilor și sfârșitul lor în ruine.

Te iubesc pentru că doar în tine este totul, Zahra.

—

Am recitit. Am închis caietul și m-am îndreptat spre balcon. De undeva de afară se auzea muzică aromână. Te minduiam, te mutream. Mă gândeam la tine, te priveam. Latinitatea balcanică descăleca încă o dată peste moștenirea persană chiar aici, pe bd. Mamaia.

Ciocnirea civilizațiilor potolea preț de o răsuflare trecutul personal, trecându-l în sensul mai larg al timpului oamenilor. Fagia prin care individul devine istorie, devine timp, jupuit de formă, de limitare și de capacitatea de a lua decizii.

O emoție, cât de pătrunzătoare, părea un nimic raportată la perfecta zidire. Din perspectiva emoției mele renunțam la a mai fi, cu ultimul gând îndreptat spre Piatra din vârful unghiului.

Blestemul cunoașterii.

Nu mai vreau să știu nimic, am murmurat cu vinul gruzin curgând în picături grele pe barbă.

Am deschis un caiet nou și am scris.

—

Cu palmele calde îmi primesc porția de cunoaștere a pieilor tale, a râsului pe care, iată, sunt menit să îl pot atinge așa cum ating stelele fără să mă cutremur, pieptul tău într-o baltă de lumină, îți zic dumnezeule, de ce m-ai uitat, cum să te uiți tocmai pe tine, doamne, în vreme ce îți sunt oglindă și arătare vie, cumințenia pământului fără formă clară, felina ce îmi toarce în auz limbile omului pe care le încurc voit spre a pierde înțelegerea, limba ta ce mi se zvârcolește pe limbă și unghia din vârful spinării înfiptă în carne, carne, carne.

—

Dulcele e un gust ce nu își are înțeles în afara stării de a fi om. Tremur. Vidul domolește orice vibrație. Pentru a fi egali avem nevoie de spațiu infinit și de o deflație bruscă. Deodată totul să devină totul, iar acesta este numărul fiarei. Doar atunci vom fi una și aceeași iar revoluția va izbândi. Vivat!

—

Fiara mea este un ghepard în goană. Am văzut aceasta alături de un șaman amabil care mi s-a prezentat cu numele și cu înfățișarea mea, doar ochii îi erau când roșii, când căprui.

Îi închid dureros, scormonind dedesubtul lor, unde îmi amintesc expresia aromână “Bana di cătușă”. Viață de pisică.

Îi deschid, ghepardul piere și laolaltă cu el și cuvintele, în oricare limbă omenească.

Îi închid la loc. Ghepardul aleargă. Îi deschid. Un pahar de vin îmbătrânit într-o amforă îngropată în pământul din ținutul Kevshureti. Îi închid la loc. Tu.

Joaca de-a ceea ce înseamnă realitatea.

Cândva s-a născut un tânăr numit Alexandru Ioan Cuza. Îl iubești așa cum te iubești pe tine, îl iubești așa cum țiganii dezrobiți iubeau libertatea. Mai mult de un secol între tine și el. Mai puțin de jumătate de secol între mine și Nora Iuga. E de prisos să îți dorești să îi porți copiii. Vezi tu, liberul arbitru are limite. Putem alege orice, dar numai și numai în limitele acestei zidiri meșteșugite.

Și atunci, cum să nu te revolți. Cum să nu te alături revoluției mele. Leapădă tot ce ai și urmează-mă.

—

Tot ce rămâne în urmă e pubisul tău lepădat de peri. Cu gustul tău pe limbă cânt la pian nebunește uvertura din Apusul lui Paliashvili. Georgia apune, viața e pe sfârșite. Totul are să înceapă din nou aici, la poalele Caucazului. Un cal aleargă pe țărmul mării negre, alb și subțire ca un ghepard.