Zece chipuri

Zece chipuri era încremenite pe perete
Când toate vocile s-au topit
Picurând cuvinte în cel de-al zecelea,
Când toate vocile s-au prăbuşit
În cel de-al nouălea
Şi când culoarea s-a albit pe al optulea,
Iar restul de şapte strigau în muzeu:
– Ce prăbuşire de culori peste albirea unui cuvânt!

Zece chipuri erau încremenite pe un perete
Iar şapte din ele strigau.

Eram portar la restaurantul Taifas când am scris asta, prin 2000-2001; de la Ateneu se auzea muzică, clienţi nu prea erau, deşi vară, iar o sticlă pătrată de 250 de grame mi se contura în buzunarul sacoului. Era răcoare noaptea, bătea vântul, aveam salariu un milion şasesute. Eram fericit, beam votcă şi scriam poezii în gând.

Salvador Dali – Vis