Viața în partidă dublă

și dă-mi și vreau și du-te și am nevoie,
acum, atunci, și mâine și poimâine!
pretențioșii vieții noastre cer
câte un strop, un pic din a fi liber.

fă asta până mâine și îți voi da,
vedem noi când, sau dacă, ce va fi.
cum nu se poate, dar ce, e viața ta?
suntem stăpâni și cerem și n-avem ce-ți vom da!
suntem stăpâni și ne-am născut așa!

sau de nu ne-am născut, am devenit prin bani
și-am învățat, avându-i, să cerem și mai mult,
să vrem să fim mai mari și ai noștri ăi mai mici.
prin țepe mai înalte, prin tunuri și prin turnuri
de sticlă și oțel să fim atotputernici.

o, biete umbre prăfuite, pierdute în pipere
și-aliniate-n rând și stând și așteptând
la cozi, la bancomate, pe străzi și pe șosele,
voi așteptați o viață să primiți și stați la rând
și nu primiți, voi doar vă nașteți și credeți că trăiți
și până să primiți ajungeți în mormânt.

trăim de două feluri: să cerem sau să dăm.
când dăm, am vrea și noi să ajungem ca să cerem.
când cerem, vrem mai mult și cerem și mai mult.
și dincolo de acestea așteptăm,
ori să primim, ori stăm să dăm.

și ajungem să uităm că existăm nu ca pretenții,
nu ca așteptare, ci ca ființă liberă și vie,
trăim ca să trăim nu ca să dăm celui ce vrea o mie
în plus, sau zeci de mii, sute de mii ca să le scrie
într-un bilanț al vieții lui trăită în partidă dublă,
înregistrând ce a primit și ce ar fi vrut să fie.

să nu fim el, să nu fim sclavii lui.