Ultima scrisoare catre ea

| |

10 februarie 2016

Nu stiu ce s-a intamplat aseara, poate nu s-a intamplat nimic. Dar trebuie sa iti spun ca simt cumva ca te-ai indepartat de mine, Poate nu e asa, poate doar te dor rinichii sau poate esti doar obosita.

Dar de asta te intreb daca ai ceva, de asta vreau sa vorbesti cu mine pentru ca daca e ceva ce vrei sa imi spui vreau sa imi spui, daca gresesc ceva vreau sa imi spui, daca ai ceva vreau sa imi spui, nu o sa te mai las niciodata sa tii in tine si nici eu nu o sa mai tin in mine si nu o sa mai tac.

Te iubesc mult.

f

8 mai 2019

La ora asta tu ai adormit cu fundul la mine, retrasa cat mai mult pe jumatatea patului tau. Ai uitat sa ma pupi sau sa mangai de noapte buna, asa cum incepusem sa obisnuim.

Cat timp ai stat cu capul pe pieptul meu, inainte de asta, mi-ai spus doar ‘ti-e teama sa nu pierzi tot’. Nu stiu la ce te-ai referit.

In seara asta, nu am facut decat sa iti mărturisesc o ingrijorare de a mea, care imi provoca anxietate. Asa cum m-ai indemnat zilele trecute, in astfel de momente, in afara de a numara pana la 5, am incercat sa fiu rational. Am incercat sa inteleg. Am nevoie sa inteleg ce se intampla, amandoi cred ca avem nevoie de asta.

Ce a urmat dupa aceea stim. Acum ma simt doar foarte singur si incerc sa nu mai simt nimic. Nu am incercat decat sa inteleg. Nu am vrut nimic altceva. Nu stiu ce s-a intamplat cu tine. Nu stiu ce se intampla cu tine. Iata, o alta nevoie de a intelege.

Ma uit la un documentar despre al doilea razboi si nu reusesc sa vad decat niște imagini care se mișcă. Tu dormi si miroase vag a alcool. Cum am ajuns aici? Unde am gresit? Am facut eu ceva? Iarasi incerc sa inteleg daca azi am facut vreo greseala, ca sa invat si sa nu o mai repet.

Ce vrei sa fac? Cum ar trebui sa fiu? Ce ar trebui sa fiu ca totul sa fie bine si sa fii fericita? Sau poate nu sunt suficient. Poate nu sunt ce trebuie. Poate am fost si nu mai sunt.

f

10 iulie 2020

Imi dau seama ca nu esti in stare sa apreciezi cu pragmatism realitatea, tu nu te poti desprinde un unghi ingust. De aceea hai sa te ajut.

Tu traiesti o fantezie (in inchipuirea ta, pt ca in realitate e altceva) impreuna cu un om care se joaca cu minta ta, din cauza faptului ca esti slaba si vulnerabila. Mie situatia asta imi face greata. Apoi mi se face rau la propriu, ajung sa am probleme cu inima, cu tensiunea. Tu, in timpul asta continui. Sustii declarativ ca ma iubesti, ca nu vrei sa imi faci rau. Insa, o data la cateva saptamani, faci cate o greseala care ma doare. Ma faci sa sufar.

Eu te iert, de fiecare data te iert. Tu te simti acceptata, bucuroasa, vai ce happy, iti multumesc, “esti cel mai bun om din lume”. Dupa care mai trec alte cateva saptamani si zbang, iarasi lovesti in omul ala despre care spui ca “e cel mai bun din lume”.

Asta este realitatea. Tine minte, te rog. Noi nu mai avem nimic. Fantezia este strict a ta, nu ma include pe mine decat la capitolul suferinta, depresie, durere. Nu este o fantezie a noastra, nu este nimic care sa ne apropie. Este doar ceva ce contribuie la despartirea noastra. Si la singuratatea ta definitiva.

Tine minte, scumpa mea, inca un fapt matematic. Exista o limita.

Exista un event horizon dincolo de care daca te treci nu te mai vei putea intoarce niciodata.

Acel event horizon ascunde dincolo de el haul. Daca treci dincolo de el, sentimentele se vor epuiza.

Greselile pot fi iertate, da. Iti voi putea inca o sansa, si inca o sansa, si inca o sansa. Insa mare grija la acel event horizon. Sentimentele daca se pierd eu nu pot controla reintoarcerea lor. Ma voi trezi intr-o zi uitandu-ma la tine cu dispret si intrebamandu-ma ca despre un strain: oare ce am vazut eu la persoana asta de langa mine? Cine este femeia asta si ce cauta alaturi de mine?

Daca sentimentele se pierd, nu se mai intorc. Tine minte asta, ti-o zice un om batran. Sanse iti pot da cate vrei, dar sentimentele nu sunt inepuizabile. Ma pot trezi intr-o zi privindu-te cu sila. Si oricat as vrea sa schimb asta atunci, nu voi putea. Voi incerca sa te iubesc iar, dar nu voi mai putea. Te joci cu viitorul tuturor, tine bine minte.

Inca nu este prea tarziu, inca mai poti schimba ceva. Nu cred ca vei reusi, dar eu tot sper in minuni.

f

25 iulie 2020

Draga mea draga si suflet al meu,

Acesta e cel mai greu text pe care l-am scris vreodata. Ti-am scris deunazi ca sentimentele ar putea sa dispara, sa se stearga, sa se estompeze. Nu, nu pot. Iata-ma acum iubindu-te cel mai mult. Insa, imi este clar ca asta nu e de ajuns. Nu MAI este de ajuns. Nu stiu ce simti tu pentru mine acum, daca mai simti ceva. Probabil undeva in tine inca ma iubesti, ca o amintire. Insa simt ca nu te voi mai putea face fericita, indiferent ce as face. In ultima vreme, am luptat din rasputeri pentru asta, asa cum am stiut eu, asa cum m-am priceput. E destul de limpede insa ca orice as face, ca oricat de mult te-as iubi si as vreau sa iti fie bine, eu nu mai sunt ce ai tu nevoie.

Tu, in acest moment, esti pasarea din colivie despre care mi-ai zis. Oricat de mult te-as iubi, nu iti pot face asta. Nu vreau ca tu sa suferi si sa iti simti viata irosita din pricina ca eu te iubesc. Ar fi un chin continuu sa te vad asa, iar pentru tine ar fi un chin continuu sa traiesti asa.

Stiu ca saptamanile trecute ai fost fericita. Cel putin, asa pareai. Erai iarasi tu cea vesela, cea optimista, cea copila, cea jucausa. In naivitatea mea, credeam ca am si eu o mica contributie la asta. Acum cred, insa, ca rolul meu a fost nesemnificativ. Probabil Paul te-a facut sa te simti asa. Nu stiu ce iti ofera el si eu nu am. E suficient sa imi dau seama ca eu nu am.

Mai stiu ca ai spus ca nu vrei decat o zi pe saptamana sa il tii in brate si sa traiesti, tu stii ce anume vrei sa traiesti. Eu insa nu mai pot face asta. Nu mai pot fi prezent. M-am transformat in ceva ce depasisem, in ceva ce reusisem sa schimb. Eu nu sunt omul care uraste. Am fost, dar cel ce am fost ramasese in urma. Nu il mai vreau. Vreau, in schimb, sa raman omul care am reusit sa devin. Asa cum am stiut eu sa devin: suferind, gresind, platind greselile apoi si luand-o de la capat. Cred ca pe omul acesta care sunt azi il iubesti, cred ca pe omul acesta l-ai vazut, l-ai intuit in mine inca din 2006. Si iti multumesc pentru asta, ai fost primul om care a avut incredere in mine si m-a vazut asa cum urma sa devin.

Pentru ca omul acesta sa ramana asa cum este azi – intreg, integru, muncitor, iubitor, atent la propriile greseli, nu mai pot suferi ceea ce am suferit. Pentru tine situatia ideala este acea zi pe saptamana, acea viata dubla, penduland intre ceea ce avem sau ce aveam noi si ceea ce iti ofera Paul – fie sambata, fie prin mesaje.

Dar eu nu mai pot asta. Daca as fi continuat, ceva foarte rau din mine ar fi iesit la iveala. Deja a scos capul, deja s-a intrezarit. Insa, astazi sunt un om mai rational, mai matur, mai intelept. Stiu ca eu nu sunt rau, nu pot fi rau, nu TREBUIE sa fiu rau. Asa ca aleg, din nou, sa ma schimb. Asa ca, din nou, voi lua decizii. Pentru ca eu decid asupra mea, eu decid daca las raul sa musteasca sau daca il alung inapoi de unde a venit, ca eu sa raman luminos asa cum ma stii.

Ti-am promis ca te las sa traiesti ce consideri ca vrei sa traiesti, dar daca as fi continuat ca pana saptamana trecuta, cu acea zi de sambata, eu nu as mai fi existat. As fi devenit unul din cei multi, un fatarnic, un mincinos, un om macinat de ura si furie. Un irational. Un fanatic, un insetat de razbunare, un mercenar fara sentimente curate.

Nu vreau, nu pot lasa asta sa se intample.

Am crezut ca dupa duminica trecuta totul va reintra in normal, ca prin minune. Eu inca mai cred in minuni. Eu inca mai cred in iubire. Cred ca este cea mai mare forta din universul asa pe care il constientizam. Tocmai de aceea, viata noastra s-a schimbat. A devenit cea care este acum. pentru ca, de data asta, iubirea nu mai este a mea. Nu mai este DOAR a mea. Este si a ta, pentru el. Iar eu, in aceste conditii, oricat de mult te-as iubi, nu am ce sa fac.

Pentru ca te iubesc atat de mult, pentru ca accept ca te-am pierdut deja, pentru ca accept ca iti doresti altceva de la viata, pentru ca accept ca “nu mai simti ca locul tau e aici”, pentru ca accept ca il iubesti si vrei sa fii alaturi de el, iata.

Fii libera, fii fericita, fii ceea ce vrei sa fii. Fii alaturi de cine consideri tu ca te intelege si te iubeste. Daca omul acela nu mai sunt eu, fie. Iti respect sentimentele si iti voi respecta si decizia. Singurul lucru pe care nu il mai pot face este sa mai fiu prezent si eu. Suferinta este prea mare pentru mine.

Pot, insa, sa iti promit ca rautatea, intrasingenta, cuvintele urate, razbunarea vor disparea si ele impreuna cu suferinta mea. Pot sa iti promit ca voi ramane acel Dragos copil cu ochii limpezi si curati pe care l-ai iubit. Acel Dragos care te iubeste enorm, care te accepta si care, iata, te intelege in cele din urma. Poate un pic prea tarziu, dar te intelege.

Nimic din rautatea pe care am lasat-o sa iasa la iveala nu va mai exista. Nu voi face nimic de care sa imi fie rusine si nimic de care sa iti fie tie rusine. Nu voi face nimic care sa te faca sa suferi, cel putin nu voit. Poate voi gafa la un moment dat, dar rational, constient, nu voi face nimic care sa te faca sa suferi.

Fluturasule iubit, suflete drag, vreau sa traiesti asa cum vrei. Vreau sa traiesti cu vine vrei. Daca locul tau nu mai este aici, inteleg asta si accept. Mergi unde simti tu ca iti va fi mai bine. Daca locul tau nu mai este langa mine, mergi langa acela alaturi de care simti ca iti este locul.

Voi face tot ce pot ca aceasta schimbare sa curga cat mai lin si mai usor.

Nu ma voi razbuna pe nimeni. Nu iti voi invada viata. Nu te voi urmari. Voi incerca sa fiu cat mai aproape de copii, astfel incat ei sa resimta cat mai putin plecarea ta. As pleca eu, daca as sti ca asta te va ajuta, dar mi-ai spus de atatea ori ca nu, ca daca plec locul tau nu mai e aici. Asadar, nu am cum sa plec. Ramane doar ca tu sa fii libera si, sper din tot sufletul meu bun, fericita.

Te rog, fa cum simti tu, cum crezi tu ca e mai bine pentru tine. Fa ceva pentru Lavinia pe care o iubesc, pentru Lavinia care a tacut si inghit atatia ani, pentru fericirea care ti-a lipsit si pe care vreau sa o gasesti.

Daca Paul te face fericita, eu nu am cum sa schimb asta. Nu pot trai uitandu-ma la tine cum te topesti pe zi ce trece, cum te impietresti, cum mori putin cate putin. Fiti fericiti, fiti impreuna, eu nu voi face nimic care sa stea impotriva voastra. Iti promit asta. Ba dimpotriva, te voi ajuta pe cat voi putea si pe cat ma vei lasa.

Eu voi fi aici.

Fragment din romanul: Negustorul de mătăsuri

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.