Ultima primăvară

Se desfrunzesc pomii primăvara și îi jelesc privighetorile fără pene, e ultima primăvară și de atâta jale înfloresc teii cu rădăcinile în sus; diminețile noastre se prăpădesc și ele în întunerec.

Este vremea celui din urma haiduc, rămas fără gazde, rămas fără lume, rătăcind pustiul la pas în căutarea zidarilor fără nume.

Of, de-ar putea pustiul să mai cânte și altceva decât vânt și spaime iar haiducii să mai cânte iarăși libertatea, de ar putea zidarii fără nume să apară de după o pală de pustiu.

Ne-am zidi și noi o lume și, Doamne, ce lume ar fi aceea, plecată dintr-un haiduc și trei zidari lipsiți de chip și nume.

Primul zidar ar fi închis un lanț la temelie și nimeni nu ar mai fi fost rob. Cel de-al doilea ar fi zidit depărtarea iar cel de-al treilea zidar ar fi turnat pe soclu libertatea și i-ar fi dat un cal și chip de om.