Secvențe

Mă uit cu coada ochiului prin ferestrele lungi și înguste ale turlei. De aici, de lângă stâlpul unde m-am furișat, văd prin ele bucăți de cer, stele și câte un chip de înger bizantin.

***

Pe strada de alături locuiește un bețiv. E tânăr, foarte înalt și singur. Uneori, când se îmbată, se plimbă târziu prin cartier și vorbește cu gardurile, cu pomii, cu oamenii imaginari sau cu oamenii reali care grăbesc pasul și ocolesc.

Glasul lui inconfundabil, dogit, de bariton, se aude noaptea până hăt departe. Tot noapte e și acum, în fața bisericii unde se strânseseră oamenii, pâlcuri pâlcuri, cu lumânări în mâini. Puțin după douăsprezece, trupul lui deșirat se strecura printre ei. A zăbovit puțin în fața porții, apoi vocea lui a tunat, acoperind-o pe cea a preotului și stingând murmurul impersonal al mulțimii: Hristtttos a înviat! Nu i-a răspuns nimeni.

S-a pierdut după aceea, printre oamenii, pomii și gardurile lui. În urmă a rămas ecoul răgușit, reverberând înspre turla cu cer și cu sfinți.

***

Un copil de zece ani, foarte serios și cu un carnețel în mână, m-a întrebat: Cum poți rezuma într-un cuvânt ziua de azi? Liniște, i-am zis. Și-a notat răspunsul apăsat pe caiet. De ce, ai un proiect pentru școală, întreb. Nu, zice. E un proiect personal.

***

Vreo cincisprezece copii, încolonați câte doi, cu câte o lumânare în mâini, însoțiți de o supraveghetoare. S-au înșirat de-a lungul trotuarului, așteptând drepți, soldățește, învierea. Unul din ei, știrb, negru ca smoala, zâmbește cu gura până la urechi, așa cum numai copiii sau cei a căror minte nu înțelege totul din jur știu să zâmbească.

Când cineva îi aprinde lumânarea, ochii rotunzi i se luminează și îi curg lacrimi. Dar zâmbetul și l-a păstrat, așa, cu lacrimile șiroind pe obraji. Pare să înțeleagă, pare să știe.

Dintre toți, de la el mi-am aprins și eu lumânarea, ca să mă pot uita în ochii lui. Da, știa.

***

Aici, în spatele stâlpului, îmi aduc aminte că cecenii au aceeași rădăcină a cuvintelor pace și libertate: maershoo, maershalla. Citisem asta într-o carte a lui Lyoma Usmanov care începea așa: Pentru a înțelege un popor, trebuie să privești adânc în sufletul lui, în visele sale, să-i cunoști însemnătatea obiceiurilor, viața de zi cu zi, idealurile oamenilor.