Să plouă

E primăvară iar, îţi spun grăbit din uşă
În vreme ce mă încalţ să ies afară.
E cea din urmă, îţi zic, ultima primăvară.
Trăieşte-i serile, îmbrăţişează-i ploile
când cad cu strop mărunt şi rece.
Iubeşte-le acum, că după ce vor trece
nu apă va cădea, ci bulgări mari şi grei,
să stingă focul care arde peste ei
cu o mare liniştită de cenuşă.

Când vara va veni, îţi spun, va fi tăcere.
Să plouă cu cenuşă peste foc, la revedere.