Să nu îl cerți

Păi are loc, intră pe bancheta din spate, zice un infirmier vânjos și amabil, ducând în brațe un sicriu mic și alb, ceva mai mare decât cutia unor patine cu rotile.

Afară e cald și mașina cu număr de Vâlcea stă parcată la umbra unui tei în curtea spitalului Elias. Stă goală și cu toate ușile deschise, ca o casă părăsită demult.

Infirmierul a avut dreptate, a încăput fără probleme pe banchetă.

În jur, oamenii se uită pe furiș, cu buzele căzute a părere de rău; chiar și bodyguardul tinerel, tuns „undercut”, s-a ridicat lângă poartă de pe scaunul lui cu lemn scorojit și pare că regretă că îi luase cei 5 lei șoferului vâlcean ca să îi dea voie să intre cu mașina în curte.

Dincolo de grilajul porții pe care tinerelul tuns modern tocmai o deschide cu ochii în pământ, un bătrân pe care barba și geaca murdară de fâș pe care o poartă în plină vară îl trădează că locuiește pe stradă soarbe ultimele picături de cafea dintr-un pahar de carton cules din gunoi.

Se uită cum mașina cu număr de Vâlcea iese și face apoi dreapta. Și rămâne așa, nemișcat, cu ochii spre soare. Când am trecut pe lângă el, ne-am uitat atent unul la altul, ochi în ochi, așa cum eu numai cu puțini oameni obișnuiesc să îmi unesc ochii și sufletul.

Bătrânul pare să fie din lumină și poate că de aceea, că se uitase în soare, are acum lacrimi în ochi.

– Să nu îl cerți! mi-a poruncit, arătând cu degetul în sus.

– Nu, îi zic, și m-am temut că știe deja ce gândisem.

M-am întors în curte să îi iau o cafea, una întreagă, să își termine tabietul.

O cumpăr, i-o întind, el o ia, soarbe cu poftă din pahar fără să se frigă și mă privește la fel de sever.

Până la urmă am oftat și am plecat. El m-a privit până am făcut dreapta spre Ion Mihalache. Pe drum m-am gândit că aș fi putut să îl întreb multe. L-aș fi întrebat de unde știe, l-aș fi întrebat dacă într-adevăr e făcut din lumină, l-aș fi întrebat cum de nu s-a opărit cu cafeaua.

În fine, l-aș fi întrebat ce facem, domnule, cu lumea asta rotundă și spartă ca un caleidoscop? Cu lumea asta întreagă văzută din miliarde de unghiuri dintre care, iată, unul tocmai s-a stins.

pictură de: Zamir Yushaev, artist cecen