Pustnica de ogradă

“Când am auzit aceasta, m-am uitat la ea cu neîncredere, gândind în sinea mea că o fi o „pustnică de ogradă”, cum se zice celor ce stau de capul lor în pustie, fără binecuvântare, şi au rânduiala de sine neîntemeiată pe învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi care sunt într-o amăgire de sine.“

Este un fragment dintr-o scrisoare publicată anul trecut pe familiaortodoxa.ro, adresată părintelui Ioanichie Bălan și atribuită de sursa citată unui monah de la Schitul Sihla – Neamţ.

Din context reiese că întâmplările au avut loc în anul 1999. Este interesantă pentru că oferă detalii despre ortodoxism, despre viața monahală astăzi și despre pustnicii din munții Neamțului și Rarăului.

Am reținut acest fragment din care reiese modul în care sunt priviți pustnicii în ortodoxie. Respectiv, cei „cu binecuvântare” și cei aflați „de capul lor”, într-o „amăgire de sine”; pe mine m-a frapat mai ales termenul „pustnică de ogradă”.

Voind, apoi, să aflu mai multe detalii, am răsfoit o carte scrisă de Ignatie Briancianinov, episcop al Caucazului și Mării Negre în în secolul XIX. (În 1988 a fost canonizat sfânt de Biserica Ortodoxă Rusă).

Zice autorul în cartea „Despre înșelare”: „sa nu ramana ascuns fata de preaiubitii frati faptul ca roadele cele mai inalte ale vietii monahale cum ar fi anahoreza in adancul pustiei sau isihia in zavorare, precum si petrecerea pe langa un staret purtator de Duh in ascultare neconditionata fata de acesta, au fost randuite nu la intamplare, nu dupa voia si priceperea omeneasca, ci prin osebita purtare de grija, hotarare, chemare si descoperire Dumnezeiasca”.

Tot el îl citează în carte pe Sfantul Ioan Scararul care spune: „Cel ce voieste sa se linisteasca trebuie sa fie sub calauzirea unui povatuitor, nu sa se carmuiasca singur pe sine”.

Un capitol întreg al cărții „Despre înșelare” este dedicat vieții pustnicești, socotită a fi rezervată celor chemați, pentru restul aceasta fiind zugrăvită ca plină de pericole și de amăgiri.

Concluzia acestui capitol, așa cum exprimă autorul, ar fi: „iubeste tacerea si deprinde-te cu ea cu toata osardia care-ti sta in putinta. Nu-ti ingadui sa vorbesti in desert nici in biserica nici la trapeza, nici la chilie; nu-ti ingadui sa iesi din manastire decat la mare nevoie si pentru cat mai putina vreme; nu-ti in­gadui a lega cunostinte, mai cu seama apropiate,nici in afara, nici inlauntrul manastirii; nu-ti ingadui o pur­tare sloboda si destinderi vatamatoare; poarta-te ca un strain si calator, atat in manastire cat si in viata pamanteasca indeobste – si te vei face isihast, pustnic, anahoret, prin dumnezeiasca dragoste”.