Panzerlied

Azi m-a atins liniștea ca o întâmplare,
avea forma de pâlnie a unei vijelii
și vineție îmi părea la culoare
ca pruna coaptă în toamnele târzii.

Inimă a mea nedumerită,
ia un loc pe acest scaun cu trei picioare,
fiecare din ele un stâlp pe care se sprijină
o dimensiune cu gânduri, oameni și lupi.

Ești a mea.
Întotdeauna vei fi prizonieră în mine
ca într-un tanc cu nume de felină.

Inimă.
De fiecare dată când viața te va lipi de perete
iar tu vei țipa de plăcere cu mâinile încolăcite pe gâtul ei
să nu uiți că undeva în lume un leopard de oțel
gonește scârțâind din șenile cu tunul ridicat deasupra turelei
(fără a însemna neapărat un simbol falic)
iar înăuntru, sigur pe mine și puternic,
voi fredona ca un fanatic Panzerlied –
murdare sunt pleoapele mele
dar atât de curat îmi e sufletul,
da, atât de curat și senin.

Îngerii ascultă, cântă și nu păcătuiesc
pentru că nu e în firea lor.