Nostalgii de Craciun: Tiamat si Marin Preda

De Tiamat mi-am adus aminte multumita lui Cinabru, care a postat o melodie de pe albumul Clouds – 1992. De gothic metal ma indragostisem in 1993, iar de Tiamat am auzit un an mai tarziu, chiar in vara in care anuntasera Wildhoney – 1994.

Marturisesc ca anii astia i-am luat de pe wikipedia, nu ii stiu pe de rost. In general, pentru mine, perioada anilor 90-2000 e tulbure si miroase a votca si snagoave. O forma de libertate, la urma urmei, o libertate pe care mi-am putut-o asuma, afisa si striga in gura mare. Am fost un rocker betiv. Am fost altfel decat grosul, am fost hulit si privit cu dispret, dar fericit.

A doua nostalgie este Delirul lui Marin Preda, de care ma apucasem intru recitire acum vreo doua luni, si pe care l-am parasit pe la capitolul trei pentru, rusine sa imi fie, teatru. Ieri seara l-am reluat si bine am facut, pentru ca am descoperit un pasaj fabulos, de care nu imi amintisem pana atunci.

Scena e asa: Achim locuia in chirie cu femeia lui, pe care inca nu o luase de nevasta. El era negustor in Obor si ea muncitoare la filatura, zic asta ca sa va dati seama de conditia lor sociala. E, si in perioada aia se intamplau framantarile epocii, Carol al doilea plecase cu Lupeasca, la putere erau legionarii si Antonescu, inca general. Si iata ca se petrec evenimentele ramase in istorie sub numele de “rebeliunea legionara”. Astia doi – va dati seama – priveau la ele nestiutori si inocenti, fara multa carte si intelegere a mecanismelor puterii. Si zice Preda, la un moment dat, despre ei:

Cei doi erau mai presus de toate acestea. Cum? Fiind mai prejos…

Intelegeti? Oamenii astia doi mancau jumari de porc cu zeama de varza, in cele doua camere in care stateau cu chirie si nimic nu li se putea intampla. Bucurestiul ardea, iar in timpul asta cei doi se ardeau la randul lor in cel mai carnal mod cu putinta, pentru ca lumea era a lor si nu le pasa de cea de afara. O lume marunta, atat de marunta incat putea supravietui talpii elefantului care tropaia deasupra. Erau fericiti, neavand nimic in afara de ei insisi. Aici voiam sa ajung…

Fericirea asta e lucrul naibii, cand o ai, e asa de matasoasa si firava ca nici nu o simti. Uiti de ea.

Azi e Craciunul si mi-am amintit ca am fost si sunt, slava Domnului, fericit. Iar pentru asta sunt recunoscator si ma inclin cu smerenie.