Negustorul de mătăsuri – 14 ani mai târziu

În 1998 am început să scriu prima lucrare mai lungă, care avea să se transforme, apoi, în scheletul unui roman. Undeva prin 2003 am abandonat această activitate. Motivele sunt multe: lipsa timpului, rutină, resemnare. Exact defectele care îi lipsesc personajului principal, David, un îndrăzneț, un aventurier, un om mai presus de timp, ajuns astfel datorită unei răni sufletești ce îl urmărește toată viața.

Negustorul de mătăsuri este un roman ciclic. O întâmplare nefericită, petrecută în adolescență, îl pune pe David în fața unei decizii radicale, care îi va schimba complet viața. Decizia îl va expulza dintr-un oraș mic și liniștit, unde îl așteptau, cel mai probabil, o carieră previzibilă, o soție, câțiva copii și o bătrânețe modestă și împăcată. În loc de toate acestea, se va trezi la mii de kilometri distanță, în compania unor indivizi alături de care va trăi la periferia societății.

În final, se întoarce pentru a-și confrunta temerile și durerea și pentru a închide cercul.

David este proiecția a tot ceea ce mi-am dorit despre mine. Spre deosebire de el, nu am avut curajul deciziilor și a călătoriilor. Cel puțin, nu până astăzi. Îmi aduc aminte de el în momente mai dificile, în care întrebarea ce ar fi fost dacă tinde să capete forma de prezent: ce ar fi dacă… ?

Fragment:

Ochii închişi sunt o poartă. Corpul imobilizat în delir face mişcări bruşte, alergând în întâmpinare. Habar nu am ce întâmpin, dar ştiu că vine şi se apropie cu repeziciune clipa în care voi strânge în braţe cealaltă secundă, după ce trece cea pe care o număr. Unu, doi, trei, număr sacadat, şi mă gândesc şi sărut pe a patra înainte de a o număra, patru, cinci, …

Această înşiruire e definiţia unei vieţi. A mea. Pentru că am curajul să mărturisesc. Pentru că am curajul să recunosc că sunt alcătuit din clipe. Pentru că am ajuns o epavă măcinată de atâtea secunde. Şi iată cum viitorul meu se rezumă la patru, asta doar după ce am numărat unu, doi, trei.

Sursă foto

Sinele meu, realitățile mele, iluziile mele, timpurile mele țesute din pânza pe care am cumpărat-o demult de la un negustor pitic care tocmai împlinise niște mii de ani (nu-i dau vârsta exactă, că e sensibil) sunt încărcate pe catâri. Eu, negustorul de mătăsuri, pășind liniștit în fruntea caravanei, tocmind, zâmbind negustorește când e ceva de vândut, tăcând senin în rest. Eșaaaarfe de mătaseee, eșarfeee, hai la eșarfeeeee.