Miezul toamnei mele

se jupoaie din mine fâșii
câte un tătar,
câte un cal,
un demon trist,
zeița cu șerpi în păr,
anima cu model liniar bicrom,
hoardele mongole
munții tată,
îngerii fluizi…

de la fiecare am învățat ceva
și fiecare am fost uneori,
am simțit, am întregit,
am visat prin visele lor
și am fost prin fiirea lor.

rămâne azi miezul,
un copil verde-însângerat de desfrunzirea jocurilor,
rădăcina tuturor eurilor,
tulpina pe care m-am ridicat.

copilul acesta are vocea groasă și trupul subțire și strigă.

ce greu i-o fi fost să îi ducă pe toți, ca pe o povară a verii.

miezul toamnei mele, terminus ad quem.