Marivaux și Carlo Goldoni – m-am râs prin Parisul și Veneția secolului 18

Am recitit în ultima săptămână, printre picături, câteva din piesele comediei secolului 18. Triumful dragostei, lucrare a lui Pierre de Marivaux, și Slugă la doi stăpâni scrisă de Carlo Goldoni. Deși aceasta din urmă se încadrează firesc în stilul intrigilor mic burgheze închipuite de Goldoni… nu mi-a plăcut. Am simțit de câteva ori imboldul de a o lăsa baltă, mai ales că la un buton distanță mă aștepta un dramaturg mai simpatic și mai apropiat de sufletul meu – Caragiale :)

Slugă la doi stăpâni tratează un subiect comun pentru acea vreme: dragostea, căsătoriile aranjate de părinți, mica intrigă. Umorul apare datorită lui Trufaldino, un servitor în șomaj, care decide să se angajeze la doi stăpâni în același timp, pentru a câștiga un salariu dublu. Apar încurcăturile, pe măsură ce acesta este prins în ițele încurcate ale unei căsătorii aranjate, în care sunt implicați ambii săi stăpâni, dintre care unul se dovedește a fi, de fapt, o femeie deghizată.

Deși subiectul este generos, mi s-au părut puțin exploatate situațiile generatoare de umor. Cele care ne-ar fi putut face, la o adică, să ne râdem, că de aia citim Goldoni, nu? :)

Piesa este, din punctul meu de vedere, mult mai slabă decât Hangița sau Bădăranii.