Mahler și Nora Iuga

Mahler, contrapunct, univers,
copii care cresc subit pe același teren de fotbal,
terase mici cărora le cresc ziduri și se transformă în cârciumi mature,
iarăși Mahler și contrapunct,
mi-e un pic dor de Nora Iuga și îmi pare rău că nu i-am sărutat mâna
când i-am oferit atunci trandafirii,
mi-e un pic dor de Mahler și îmi pare rău că nu am ajuns la Viena
să îl întreb cum de i-a venit ideea năstrușnică de a gândi un marș funebru
fredonând Frère Jacques,
poate că știe și el că uneori copiii cresc subit pe același teren de fotbal.

Pe Nora Iuga aș întreba-o de ce scrie în bucătărie la mașina de scris
și aș ruga-o să îmi povestească mai mult despre poezia născută din ură – oho,
zicea, și încă ce poezie se naște așa,
să îmi povestească despre a fi rebel și despre înțelesul rebeliunii
dincolo de înțelesul vieții într-un scenariu dat,
aș întreba-o toate astea dacă i-aș fi cerut și eu telefonul –
„pot să vă sun în weekend să vă arăt niște poezii, duamnă?”
dar eu nu i-am cerut telefonul și nici nu simt nevoia de a arăta cuiva poezii,
ar fi ca și când ai naște un copil pentru alții, nu pentru el însuși.

Lasă-l să fie, să existe și mai departe ordinea va avea grijă de el
prin Mahler, contrapunct, univers.

Scriu ca să rămân vertical în vreme ce învelesc trei suflete înainte să adoarmă zâmbind,
cine știe ce s-ar întâmpla dacă m-aș apleca peste ele – toate trei,
două sunt fetițe și al treilea nu știu.