PROTESTE made în România

Evenimentele de ieri, vineri 13 ianuarie, mi-au confirmat câteva păreri despre schimbările care se petrec (sau nu) în societate.

Prima şi cea mai importantă este activismul online. Aici nu aveam o simplă părere, ci o certitudine, dat fiind că mă ocup de online de vreo opt-nouă ani. La noi, în spaţiul punct.ro, ceea ce pe internet porneşte vijelios se transformă într-o petardă fâsâită când e vorba de trecut la fapte.

Televiziunile s-au grăbit să profite de zvâcnirea, de nemulţumirea manifestată pe forumuri şi în social media, iar ceea ce au obţinut i-a surprins chiar şi pe ei. Aproape 250.000 de oameni s-au declarat solidari cauzei, dând like.

Opoziţia s-a mobilizat rapid, sperând ca omul Raed să devină catalizatorul tuturor nemulţumirilor şi frustrărilor, direcţionate apoi împotriva puterii. Fie că aveau sau nu legătură.

Nu discut aici de nemulţumiţii care au câte cinci credite, unul pentru maşină, altul pentru perdele de Paşcani, care acum se revoltă contra Guvernului. Ei sunt un caz aparte.

Ideea e că există nemulţumiţi, există o ţintă (Băsescu/Boc) dar până acum nemulţumiţii nu au putut fi conduşi într-o direcţie. Anul trecut nemulţumiţii de la stat au tras cea, iar nemulţumiţii de la privat au tras hăis. Nemulţumiţii lui Crin au fost în altă ceată decât nemulţumiţii lui Voiculescu. S-au împărţit felii şi s-au plătit poliţe.

De abia acum s-a găsit, întâmplător sau nu, un catalizator. Un om nealiniat, respectat, văzut ca un tehnocrat. A făcut, domnule, munceşte cu pasiune, spun mulţi. Auzind asta, ce şi-au zis. El e! Am găsit numitorul comun. Omul acesta este la fel de respectat de români precum Biserica şi Armata.

Şi au început să construiască un scenariu prin care omul Raed, fără ştirea lui (probabil), să devină Ioana D’Arc. Au apărut rapid grupuri care cereau Raed preşedinte, oamenii aplaudau, se bucurau sincer. Pe Raed nu îl întrebase nimeni nimic, dar ei se grăbeau să îi propună: fii căpitanul nostru!

Nu doar atât, dar nimeni din cei entuziaşti nu şi-a pus întrebarea dacă profesionistului Raed i se potriveşte meseria de preşedinte. Care meserie e ingrată, vorba lui tataie, trebuie să ştii să minţi frumos, că aşa e în politică.

În plus, acesta nu a fost primul căpitan. Lui Băsescu i-au spus de trei ori asta! De două ori l-au ales, iar la referendum au decis să îl păstreze!

La naiba, asta e democraţia, ca un şoubiz. Azi eşti idolul mulţimii, mâine te împuşcă. Că de aia ziceam că e o meserie ingrată.

Revenind la activismul online, după ce unele televiziuni au reuşit cu abilitate să coaguleze un obiectiv din valul de nemulţumire – acesta fiind „să nu se desfiinţeze SMURD” – au trecut la punerea sa în aplicare. Să ieşim în stradă cu toţii! Acolo unde asta s-a întâmplat, evenimentele au fost hiperbolizate. Revoluţia începe la Târgu Mureş! Ba nu, revoluţia începuse la Cluj! Roşia Montană! Nu eutanasierii!

Teme, obiective, activism. Toate cele pe care le-am pomenit – câini, roşia montană şi smurd – au mers pe acelaşi calapod. Un val uriaş în online, o revoluţie declarativă, o mână de oameni în stradă.

În toată busculada asta am identificat câteva tipologii.

1. Protestatarii de profesie. I-am văzut în stradă pentru una, pentru alta. Scopul este să demonstreze că se poate, că se schimbă ceva, indiferent ce. Îl dăm jos pe Băsescu, salvăm de la dispariţie cârcăiacul oriental sau cerem retragerea din Afganistan.

Protestatarii de profesie fac rău mişcărilor de protest întemeiate şi legitime pentru că le subminează. Unii din ei sunt sinceri, pasionaţi, cred cu fanatism, alţii sunt manipulaţi discret.

2. Naţionaliştii de tinichea. I-am observat pe forumuri, ţinându-i partea lui Băsescu în conflictul artifical creat Băsescu/Arafat. Principalul lor argument e că „nu vine un arab să ne ţină nouă lecţii”. La fel de naţionalişti de tinichea sunt şi cei din tabăra adversă, pro-Arafat, care spun că „e arab, domnule, dar uite că a făcut ceva”. Ca şi cum, mă înţelegeţi, a face ceva este apanajul românilor get beget. Tot din acest grup i-am observat pe cei care purtau pancarde cu mesajul „privatizarea ucide”.

Naţionaliştii de tinichea sunt urmaşii minerilor, iar sloganul „privatizarea ucide” este continuatorul celebrului „nu ne vindem ţara”.

3. Meşterul Geppetto. Meşterii păpuşari sunt cu o treaptă mai sus decât primele două categorii. Ei folosesc orice mişcare din spaţiul social pentru a-şi urmări interesele financiare, politice sau de altă natură. Unii sunt în umbră, alţii lucrează mai mult sau mai puţin direct. Uneori ei înşişi, alteori prin interpuşi. Pe aceştia am învăţat să îi recunosc uşor, pentru că apar şi dispar din spaţiul public, o dată cu evenimentele.

Cum are loc un scandal, o dezbatere pe o temă sensibilă, apar interpuşii. Apoi dispar, precum Elodia. Şi iar apar la scandalul următor.

Din categoria meşterul Geppetto l-am remarcat, vineri, pe Dan Diaconescu, huiduit însă la îmbulzeala de la Cotroceni. A testat piaţa, dar nu a avut rezultatul scontat. Au mai încercat să profite reprezentanţii Mişcării Verzilor şi au obţinut cel puţin audienţă (opinii incendiare pe voxpublica).

Una peste alta, lipseşte ceva. Exact ce remarcam la început, lipseşte dorinţa, mobilizarea reală. Toţi cei care ies în faţă şi spun că „primăvara arabă” se atinge prin comunicare, prin internet, greşesc amarnic. Comparaţia dintre Orient şi România este o enormitate pentru că:

– în România nu există o dictatură reală (cei născuţi după 89, întrebaţi-vă părinţii)
– în România, faţă de Orient, populaţia este mult îmbătrânită
– în România se trăieşte bine (nu e sarcasm! uitaţi-vă în hipermarketuri, pe şosele)
– în România, spre deosebire de Orient, tinerii au alte preocupări

Şi aici voiam, de fapt, să ajung. În toate evenimentele recente a lipsit factorul decisiv: cetăţeanul care se aruncă înainte, inconştient, care crede şi merge până în pânzele albe şi se ia de guler cu oricine. Sunt puţini, foarte puţini cei din aceastp categorie. Ei ar trebui să facă revoluţia, pornind de la câini, roşia montană, arafat sau orice altceva! Dar nu o fac!

De ce?

Întrebaţi televiziunile, care au făcut educaţie în ultimii zece ani. Tinerii care ar trebui să iasă azi în stradă sunt made în România.

Pe acelaşi subiect a mai scris şi Răzvan Mateescu.