Lumea asta ia-o tu

Mai ții minte când am venit atunci?

Două luni plecasem de lângă tine
și parcă trecuseră douăzeci de ani.

Poate că ți-a fost dor de mine,
între timp eu cucerisem lumea
și venisem să ți-o așez la picioare;
când am intrat, stăteai lângă masă
și îți făceai ceva de mâncare.

Nu te-am strigat, te-am prins de spate
și te-am mângâiat cu mâna asta,
care ștersese tot
de pe fața pământului,
să fie liniște.

Două luni am plecat la război
și am ucis și am luptat
și am lăsat să-mi cadă
câte un demon pe unde am trecut,
pe unde am stat, până când nu a mai rămas
nimic de ucis, nimic de tăiat,
nimic de lăsat, nimic de căzut,
din mine nimic altceva de împrăștiat.

Uite, am fost plecat la război
și m-am întors la tine fără ei,
fără răul din mine, fără demonii mei,
de astăzi la masă vom fi iar doar noi doi.

Din urma mea, în afară de mine,
lumea asta pustie ia-o tu, dacă vrei.