În dezacord cu opinia majorităţii (II)

În urmă cu doi ani mi-am exprimat un punct de vedere legat de criticile (uneori însoţite de invective) aduse asupra poetului Adrian Păunescu. Între timp, Adrian Păunescu a plecat dintre noi iar în parcul Grădina Icoanei a fost aşezat un bust care îl înfăţişează. Locul mi se pare ales potrivit, fiind la doi paşi de casa în care acesta a locuit (pe Dionisie Lupu).

În unanimitate, criticii săi îi reproşează activitatea sa dinainte de 89, care a contribuit la construirea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, om pe care poetul a recunoscut, într-o discuţie cu Turcescu, că l-a admirat sincer.

L-am cunoscut în treacăt pe Adrian Păunescu, undeva la parterul Muzeului Literaturii. Am dat mâna şi am schimbat câteva cuvinte, asta se petrecea prin 2000, într-o perioadă în care aveam suficient timp liber să mâzgălesc nişte versuri. Mi s-a părut un om obosit, teribil de ocupat, asaltat permanent de cereri. Timp de o oră, cât m-am aflat în preajma sa în cadrul unui eveniment, a primit două cărţi cu poezii „să le citiţi şi să spuneţi o părere sinceră” şi o cerere legată de o casă naţionalizată, nu îmi dau seama în ce calitate (cred, totuşi, că era în Senat la acea dată).

Nu a refuzat nimic şi a ascultat atent oamenii care veniseră la el.

Cu toate acestea, nu am suficiente date încât să îmi fac o părere despre omul Adrian Păunescu. Unii îl fac porc, este posibil să fie aşa, sau poate nu, părerile sunt subiective. Unora, Labiş li se poate părea un beţiv, aidoma Marin Preda, care a decedat La Mogoşoaia în condiţii… hai să le zic ieşite din comun şi care nu merită să fie pomenite.

Bustul din Grădina Icoanei bănuiesc că îi aparţine poetului Adrian Păunescu, nu senatorului sau omului politic Păunescu. Bustul de pe Victoriei îi aparţine poetului Stănescu, nu băutorului de vodcă, iar Ştefan cel Mare este un sfânt, nu degrabă vărsătoriu de sânge.

Cei care îl atacă pe Adrian Păunescu – pe motiv că atacă socialismul românesc – şi-au ales prost ţinta.