Fraierii

Unchiule, știi ce îmi doresc eu cel mai mult și mai mult să fac cu oamenii tăi? Să-i privesc în ochi pe fraieri.

Să le zic ‘vă muma-n cur cu libertatea voastră pe care vă pișați, că nu știți ce altceva să faceți cu ea. Dar să le zic asta elegant, frumos, fără să-mi mișc buzele și fără să iasă vreo vorbă pe buzele mele. Ei să se uite în ochii mei, eu în ochii lor și deodată să simtă că le fut muma-n cur, lor și iluziilor de libertate, lor și speranțelor spoite, lor și dezechilibrelor chimice pe care le numesc sentimente profunde.

Asta îmi doresc, să îi fac din priviri pe fraieri.

Iar eu sunt cel mai fraier dintre ei pentru că de abia acum, de abia aici am înțeles asta.

Da-mi o oglindă, tovarășe comandant! Să mă uit în ea așa cum m-aș uita în ochii oamenilor, să văd cum arată cel care mă privește din oglindirea aia strâmbă. De acum înainte eu nu mai am nume, sunt o iluzie care trăiește doar în lumea mea cu opt colțuri. Pentru ceilalți nu mai exist. Mi se spune „Strâmbu”.

Nu regret nimic, tovarășe comandant, mă regret pe mine. Regret doar că am avut un trecut încărcat cu credință, cu iluzii și speranțe. Îmi pare rău că am crezut demult că există un alt suflet pe pământul ăsta care să înțeleagă ce simt. Îmi pare rău că unchiul nu m-a tras de mânecă când am avut nevoie de o vorbă bună, că nu mi-a trimis pe nimeni în cale să îmi zică și mie ay, brata, of, frate, știu cum e. Nu a fost nimeni lângă, iar câinele bătut se teme de oameni apoi mușcă pe la spate. Îi face pe fraieri și fuge.

Am furat nu pentru că nu aveam, ci pentru că cei care aveau mi se păreau urâți. Nu meritau să aibă, am știut asta în mine. Mă uitam la ei și îmi imaginam cum îmi scot lama din buzunar și le vărs sângele.

Dacă Dumnezeu este în mine, unchiule, de ce simțeam cum îmi fierbe inima atunci de plăcere? De unde vine răul ăsta în om, care îl face nu neapărat să înjunghie, nu neapărat să tâlhărească, ci mai ales îl face să se cutremure de voluptatea uciderii?

Mă rog, în cazul meu nu a fost ucidere, ci tentativă de omor, așa numesc barosanii fapta asta. Eu îi spun simplu: am vrut să bag cuțitul în fraier pentru că nu îl suportam. Nu vă suport pe niciunul.

A fost în suflet dintotdeauna sămânța asta neagră sau a ajuns aici în inimă la un moment dat în viața mea? Și dacă da, cine a adus-o? Cum?

Am lovit un câine mai demult. Am plâns după aceea. Eu cine sunt? Cel ce a plâns atunci sau cel care nu regretă că a înjunghiat un om?

Aduceți-mi o oglindă în cameră, vreau să mă văd.

Și aruncați scrisorile astea de aici, nu vreau să le văd, nu mă interesează ce îmi spun alții, eu nu mai am pe nimeni pentru că eu nu mai exist. Cel cărora le sunt destinate a murit. Ai auzit? Eu nu mai sunt. Eu sunt Strâmbu, nu știu pe cine cauți tu.