E frustrant să nu mai știi cine ești
În ultima vreme, citesc tot mai des postări ale unor români plecați în alte țări, care înjură România și scot în evidență tot ce este mai rău și mai urât în această țară. De parcă simt nevoia să se răzbune pe condiția de a fi român, de a se fi născut în acest spațiu geografic. Unii dintre ei refuză să mai vorbească limba natală.
Nu îi acuz. E dreptul lor să își aleagă acasa, să își aleagă cultura, civilizația, religia, limba. Dar alegerea trebuie făcută cu zâmbetul pe buze! Trebuie să fie tare trist să fii creț și să urăști părul creț, să trebuiască mereu să îl întinzi.
Vrei să fii italian? Mergi la Roma! When in Rome, do as the Romans do. Mănâncă paste și pizza, mergi la operă, în fine, fă tot ce crezi tu că fac italienii și simte-te bine în pielea ta. Ce motiv ai avea să pierzi timp și sentimente înjurându-ți originea? Dacă faci asta, e limpede că ai probleme nerezolvate, ești plin de frustrări și ar trebui să porți o discuție serioasă cu tine însuți.
Asta e valabil și pentru bucureștenii (născuți sau deveniți) care sunt scârbiți de această groapă de gunoi numită Capitală. La începutul lui septembrie, cineva se întorcea acasă, după o lungă perioadă petrecută pe litoral, spunând că mirosul Bucureștiului se simte de departe – făcând aluzie la mizerie. Deprimant. Mi se pare deprimant să trebuiască să trăiești într-un loc față de care nutrești astfel de sentimente.
Cine te împiedică să pleci? Cine te trimite? Ești liber să mergi acolo unde vrei! Iubești Mangalia? Mergi la Mangalia! Vrei în altă parte? Poți să alegi Brașovul.