Închipuiți-vă dumneavoastră că inima uriașului Spiridon se mai îmbolnăvește câteodată, mai ales acum primăvara, când în piepturi există răni deschise și bate vântul prin ele. Mai vechi sau mai noi, n-are importanță, fiecare din ele e o fereastră largă deschisă de Spiridon chipurile să aerisească. Claricelă și limpezenie, bolile copilăriei. Aș vrea să fiu contagios.
Închipuiți-vă dumneavoastră că Iona ar avea șase ani, închipuiți-vă că balena ar fi un cașalot pe nume Spiridon care își duce din când în când mâna la piept.
Hai, bă, la Calafat, zic, să ne uităm așa teleleu peste gârlă înspre Vidin, după aia să bem cafea de un leu cincizeci și să mergem amândoi pe jos la Poiana Mare, să vedem dacă au pus oamenii ăia răsadurile de roșii.
Culorile mele sunt ascunse într-un punct, un colț al minții de unde le scot din când în când ca pe treptele unei scări pe care o urc – pâș pâș – câte un galben, câte un oranj.
Să nu care cumva să mă transformi în arhivă, într-o sumă de ani de aici până aici, într-o sumă de gânduri – ce a fost cum ar fi – îmi e groază de limite așa cum îmi e groază de eșec, atunci se trezește tătarul din mine gata să te închidă într-o colivie de aur.
numai noi suntem puternici, liberi copii ai timpului, pururi născători de înșine în oricând și oriunde, închinători la fluier și la tamburină, cheia porții noastre de nomazi