Despre zâne

Poartă zânele mărgele,
dragele de ele,
înșirate câte două
pe un fir de rouă
nouă.

Fir de azi-noapte ‘mpletit
de moșneagul adormit
pe iarba Snagovului,
jos pe malul Gruiului.

Doarme zile, îmblă nopți,
nu-i din vii și nici din morți.
Nu e moș ca tot moșneagul
și nu-și troncăne toiagul
peste drumul ca tot drumul
și cu mersul ca tot mersul.

Din Gruiu la Ghermănești,
din Moară spre Micșunești
umblă moșu în geana zilei
prin pădurile Vlăsiei
să adune rouă bună
pe care s-o dea arvună
Vladului căruntului,
Vladului meșterului,
mărgelarul Gruiului.

Ia, Vlade, sacaua plină,
e culeasă pe lumină
dimineață pe la șapte
când s-a risipit de noapte.

E cu rouă fermecată
împletită și legată
în trei fire subțirele,
să înșiri pe ele mărgele.

Dă-mi, moșnege, firele,
să înșir mărgelele.
Câte-oi înșira pe fire
ți-oi da nopți de întinerire
și zile de adormire.

Noaptea se trezea moșneagul
tânăr, lepăda toiagul
și umbla iar după rouă.
El mi-a zis, vă spui și vouă.
Dimineața următoare
se punea iar la culcare
tot bătrân cu barbă mare.

Târgul ăsta îl avea
pentru-o zână ce o iubea.
Pasămite mărgelarul
descânta, solomonarul.
Te fac tânăr s-o iubești
toată noaptea, de dorești.
Însă rouă să-mi aduci
dimineață și te culci.

El mi-a zis, vă spui și vouă.

Se zice că adună rouă
de când lumea era nouă,
de când iarba fiarelor
oile zmeoaicelor
o pășteau în Gruiul lor.

Snoave, gruiuri și snagoave.