Cine sunt ăia

Eram doar eu, el și vânzătoarea. El era în fața mea, cu toate produsele întinse pe bandă.

Am descărcat coșul în urma lui și mi-am așezat plăcuța regulamentară între cumpărăturile lui și ale mele. Casiera era nouă, nu o mai văzusem. Avea căciulă groasă pe cap, probabil să nu o tragă curentul. Roșie în obraji, corpolentă și mult mai puțin obosită decât le văzusem pe altele la aceeași oră.

Aștept să îmi vină rândul, produsele lui trec rând pe rând prin fața aparatului care bipăie rapid. Eu mă gândeam la viață în general și așteptam să aud bună seara, pungă doriți? Nu aud. Ca de departe îi auzeam însă pe ei doi discutând. Am reținut vocea lui care la un moment dat spune că „trebuie să renunț la ceva”.

Abia atunci ridic ochii și îi privesc pe amândoi. Stânjeniți, ea cu o hârtie de 200 de lei în mână, el scotocindu-se prin buzunare. Înțeleg repede și îl întreb cât vă mai trebuie? 1 leu! Îi întind la fel de repede ei o hârtie de 1 leu, ei se destind, râdem. Mulțumesc, nu aveți pentru ce, e, se mai întâmplă. Toți trei zâmbim. Ea zice că v-aș fi dat eu, dar nu am voie să am bani la mine. Eu zic încă o dată că „se întâmplă oricui”, el explică că „ăia două sute erau toți banii, uite că pentru un leu…”

Și apoi s-au rostit următoarele cuvinte:

El, către ea mai mult: Ce să facem, dacă noi nu ne ajutăm între noi, ce pretenție să avem de la ăia…?
Eu: Păi trebuie să ne ajutăm, sigur că da.
Ea: Ehe, dacă stăm în baza la ăia, ne mănâncă câinii.

Și dintr-o dată am simțit că pe noi trei ne leagă ceva, o solidaritate născută nu din pricina unui singur leu oferit, ci din pricina existenței ălora. Eram noi, pe o parte, și ăia, iar ăia se pare că erau vinovați inclusiv de absența acelui leu.

Ne-am despărțit, el s-a dus în parcare, eu la tramvai și ea a rămas în picioare, singură, lângă banda goală și fără alți clienți. Tot drumul spre casă m-am gândit cine or fi ăia.

Guvernul? Băncile? Parlamentul? Boierii?

Curios e că cei doi i-au identificat rapid, adică Ea a răspuns imediat, ca și cum ar fi știut fără tăgadă despre cine e vorba. Înclin să cred că amândoi s-au referit la stat, cu tot ceea ce este reprezentat de acesta. În ăia i-au inclus pe toți, de la funcționarul public până la președinte și premier. Iar pe toți acești reprezentanți ai statului i-au perceput ca pe cei aflați în opoziție cu noi, care muncim și cumpărăm de mâncare.

Ăia deja sunt ei între ei, noi să nu avem pretenții și să nu ne facem iluzii că ar simți vreodată măcar imboldul de a ne ajuta pe noi cu ceva. Ăia lucrează pentru ei, nu pentru noi. Noi și numai noi ne mai putem ajuta, asta am înțeles azi și m-a costat doar un leu.