Iarna, de-o vrame, mă duce regretul
Prin crânguri, pe margini de linii ferate-
Trec singur spre seară pe ape-ngheţate,
Când fâlfâie, pe lume, violetul.
Paloarea, mutismul minează-al meu pipt
Pe satele ninse crai nou când apare;
Trec singur pe poduri de fier solitare,
Şi-aştept în zăpadă… dar ce mai aştept?
Hau!… Hau!… depărtat sub stele-ngheţate…
În noaptea grozavă la voi cine bate?…
O, vis… o, libertate…
Hau!… Hau!… depărtat sub stele-ngheţate…