Mitică

– Mitică… și mai cum?

– E destul atâta: Mitică – de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des – în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus – în fine pretutindeni.

Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian.

El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv.

Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieții găsește un cuvânt de spirit la moment, și pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat și plăcut în societate.

Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască.

Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare.

El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca:

“Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decît ce are!”

sau:

“Viața este un vis, moartea o deșteptare!”

ori:

“Ei! madam Popescu, nu există roză fără spini!”

Închipuiți-vă ce efect fac toate astea asupra spiritului doamnei Popescu!

Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice, și deși și-n genul acesta Mitică este destul de tare, e încă și mai tare în genul ușor, picant și ironic.

“În genul acesta, cel puțin, pot pentru ca să zic că nu am rival!” zice Mitică – și cu drept cuvânt.

Exemple…

*Când n-are tutun, îți cere “o țigară… suvenir”.

*Când merge să se-mprumute cu bani:

– Unde ai plecat, Mitică?

– La vânătoare de lei.

*Îi zici:

– Mitică, faci cinste?

– Nu pot, monșer, că mă strânge un ciorap.

*Până în anul 1900, când mă-ntâlnea la Sf. Vasile, îmi zicea:

– De un an nu te-am văzut!

Dar în anul acela l-am găsit în seara de 31 decembrie la Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie.

L-am salutat; s-a făcut că nu mă cunoaște. După multă stăruință, și-a adus în fine aminte cine sunt:

– Scuză-mă, neică – a zis Mitică – te uitasem: e un secol de când nu ne-am mai văzut!

*Ceri într-o băcănie:

– Băiete, o țuică!

– Nu-i da, domnule, c-o bea! zice Mitică.

*– Am deseară lojă la operă; mergi cu mine? zice Mitică.

– Merg… Ce se cântă?

– Relaș, în cinci acte!

*Intri la Gambrinus; te apropii de Mitică și-l saluți; el îți răspunde amabil:

– Adio!

Îl saluți la plecare; el îți răspunde:

– Să-mi scrii!

*– Ai parale, Mitică?

– Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet.

*– Birjar! slobod? întreabă amicul nostru.

– Da, conașule!…

– Atunci, du-te-acasă.

*– Dă-mi cusurul, zic negustorului.

– Nu-i da, d-le, întrerupe Mitică; dumnealui n-are nici un cusur.

*Un prieten ghindoc se-ntinde să-și ia pălăria dintr-un cuier prea nalt. Mitică îi strigă:

– Pune o coală de hârtie sub picioare!

*Mitică zice despre un prietin destituit:

– L-a-naintat…

– …?

– L-a făcut inginer de poduri…

Și când e în culmea vervei adaogă:

– …detașat cu serviciul în Cișmegiu: dă muștele afară!

*Te plângi lui Mitică de cine știe ce; el nu vrea să te asculte, fiindcă “petiție fără timbru nu se primește”.

*La restaurant:

– Iaurt ai? întreabă el.

– Este…

– Dă-mi vreo câțiva centimetri.

*În loc de “usturoi”, zice “vanilie sârbească”, în loc de “vin”, zice “flanelă de Drăgășani”, și-n loc de “bilet de bancă”, “poza lui Traian”.

*Când pleacă pe jos, te invită:

– Hai, că te iau în dreapta.

*Mitică se urcă pe platforma dinainte a tramvaiului electric; vagonul pornește; în culmea vitezei, deodată amicul nostru strigă manipulantului:

– Oprește! ți-a căzut biciul!

*Mitică stă cu mai mulți prietini în colț la Continental, pe Piața Teatrului. Un prietin salută și sare pe platforma din urmă a tramvaiului, care merge către Sf. Gheorghe.

– Arde-l, birjar! strigă Mitică.

*– În toiul alegerilor, unde-și pune Mitică al meu candidatura?

– La Bucureștii-Noi.

– La ce colegiu?

– La colegiul al patrulea.

*Te doare măseaua. Ce doctorie îți recomandă Mitică?

– Rădăcină de clește.

*Ai cerut o bere și o lași să-i treacă puțin spuma; Mitică zice:

– Bea-ți berea, că se răcește.

*La Gambrinus:

Mitică, la plecare, către băiatul care a servit:

– Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuță; vezi, dacă o găsești mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacșiș.

*– Câte ceasuri sunt, Mitică?

– Câte a fost ieri pe vremea asta.

*– Apropo – zice Mitică – de câți ani ești?

– De… atâția.

– Tocmai cât măgarul mitropolitului!

*Ți-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlnești cu Mitică. În loc de “s-o porți sănătos!” îți zice:

– Bravos! blană ai; acuma, junghi îți mai trebuie!

*– Ți-aș face curte, domnișoară – zice Mitică unei tinere telegrafiste – dar vai! n-am curaj; ah! știu cât ești de crudelă!

– Cum, domnule Mitică? de unde știi?

– Parcă eu n-am aflat cum bați depeșile!

*Mitică te roagă să pui o vorbă bună la Ministerul de Război, dacă ai vreun prieten, ca s-o numească pe soacră-sa “moașă militară”.

*Trenul de plăcere merge-ncet; Mitică zice:

– A ostenit caii.

Ori, mai bine:

– A uitat să dea grăunțe la cai!

Trenul se oprește la o stație; Mitică:

– A oprit, să le dea apă.

*E polei. Cade un domn. Mitică strigă:

– Chegle-carambol!

Cade o doamnă:

– S-a rupt gazometrul!

Ș. cl., ș. cl., ș. cl.

Al dracului Mitică!