Tristă, după un copac, pe câmp
Sta luna palidă, pustie-
De vânt se clatină copacul-
Şi simt fiori de nebunie.
O umbră mormăind păşeşte…
E om… atât, şi e destul;
Şi-acum ne-om gâtui tovarăşi:
El- om flămând, eu- om sătul.
Dar vezi… m-a ocolit acuma…
El s-a temut, mai mult,- săracul…
Pe luna palidă, pustie,
De vânt se clatină copacul…