Peste-aceleaşi arătări şi-aceleaşi case
clopot de sear-aud. Şi stau în cruce
cu o zi sub cer pierdută.
Prin ani subt poduri se depărtează
ce focuri vechi? ce nouă plută?
Printre ziduri ceasul umbrelor mă-ncearcă.
Se desface – care poartă?
Se deschide – care uşă?
Ies vârstele şi-mi pun pe cap
aureolă de cenuşă.
Întârziind subt vremi schimbate,
îmi taie drumul – care prieten?
Îmi taie pasul – ce vrăjmaş?
Ah, pasărea Foenix ca altădată
nu mai zboară peste oraş.