Pe seară, la geamuri, un nour violet şi de aramă,
Pe drum, la aceeaşi oră, se târâie un lanţ de fier,
Şi coincidenţe aranjate pe-o tristă gamă-
Azi iar mi-i frică… şi cred, şi sper…
O zi fără anotimp şi ordine militară,
Şi prin vecini s-aud mici pregătiri de masă,
Însă produsele au început să dispară-
Şi mulţi au plecat, şi noapte se lasă.
Cu toţii spun că bine le-a făcut
Sau că un geniu se va naşte-
Iar studiul creşte cu tactul tăcut…
O fiinţă supremă, dintre noi, ne cunoaşte.