Autentic sau artificial, în muzică

Am găsit astăzi un videoclip care promovează o tânără cântăreaţă de muzică populară. Din păcate, populară în înţelesul artificial optzecist. Dacă nu aveţi răbdare, derulaţi la 11:43 să aflaţi despre „reîncărcarea cu fiorul frumuseţii costumului popular românesc” sau la 12:30 ca să ascultaţi un cântec frumos, dar interpretat artificial.

Poate fata aceasta chiar are talent şi chiar va avea un cuvânt de spus în muzică şi va fi îndrăgită, dar nu acesta este folclor autentic, aşa cum spun realizatorii. Mişcare scenică, ţinută atent şi rigid controlată, cântul „serios”, nu asta înseamnă folclor, nu asta înţeleg eu prin muzică populară.

„Fiorul frumuseţii costumului popular românesc?” Eşti copac? De aia vin oamenii să se uite ca la urs, o dată pe an la paradă, că au simţit fiorul? Dacă îţi place, dacă te simţi tu însuţi îmbrăcat în acele haine, poartă-le fără să faci declaraţii răsuflătoare. Şi poate altora le va plăcea la rându-le şi vor prelua obiceiul, pentru că despre asta e vorba, nu? Despre obiceiuri, despre modă.

Citesc despre şi ascult folclorul a zeci din ţări din toate continentele şi mi-am dat seama că limbajul de lemn şi artificialul nu au ce căuta şi nu sunt căutate. Folclorul înseamnă natureleţe, spontaneitate, esenţă.

Iar acum, două exemple alese la întâmplare din youtube. Sunt tineri cărora le face plăcere să cânte, care cântă aşa, ca să cânte, nu ca să apară pe un canal obscur sau să facă bani din asta. Ca ei, există mii, trebuie să ştii să îi cauţi.