Aceeași primăvară

Tot de întâi martie, în fiecare an, se strângeau boarfele inutile din timpul iernii şi li se dădea foc. Peste foc săreau copiii strigând „fudziţi puriţi, fudziţi şoariţi, că va-s ghină hoarda Văsiljelului va vă talje-ş va vă arucă tu puţ” – fugiţi purici, fugiţi şoareci, c-o să vină oştirea regelui o să vă taie şi o să vă arunce în puţ. Un obicei care înclină la reflexie. Mai întâi apare ca un act de igienă. Cu venirea primăverii se face curăţenie generală în aşteptarea Sfintelor Paşte. Nicolae Mesaila – Ascendență (2010, Biblioteca Bucureștilor)

Festivalul focului (Chaharshanbe Suri) în Iran este o tradiție străveche care presupune săritul prin foc ca act de purificare. Tradiția este legată de venirea primăverii și de Nowruz, intrarea în primăvara astronomică (echinocțiul care are loc la sfârșitul lui martie). Alături de săritul prin foc, are loc și „curățenia de primăvară” a caselor și grădinilor, în așteptarea noului an care începe cu prima zi de primăvară – 20 sau 21 martie.

Mulți autori leagă aceste două tradiții – Nowruz și festivalul focului – de zoroastrism, însă ele apar în forme similare la multe alte culturi și popoare.

„Când autorii evocă Chaharshanbe Suri, amintesc mereu de originea zoroastrică a sărbătorii, rar pomenind, însă, existența unor obiceiuri similare ale focului ca întâmpinare a primăverii în multe alte regiuni ale lumii antice” – (Shahnaz R. Nadjmabadi – Conceptualizing Iranian Anthropology: Past and Present Perspectives, 2009, Berghan Books)